Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 162 v. Republica Moldova. Cauza vizează o pretinsă încălcare a dreptului de acces la o instanță, ca urmare a refuzului instanțelor naționale de a examina acțiunile civile introduse de către asociația reclamantă – o asociație de coproprietari fără scop lucrativ, care intermediază plata serviciilor comunale – motivându-se neachitareai taxei de stat.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 2 octombrie 2014, asociația reclamantă a inițiat două acțiuni civile împotriva unor debitori, solicitând recuperarea datoriilor aferente serviciilor comunale (25.471 de lei și 34.379 de lei) și scutirea de la plata taxei de stat (764 de lei și 1.031 de lei). În susținerea cererilor, asociația reclamantă a probat că asupra singurului său cont bancar fusese aplicat sechestru din cauza restanțelor acumulate, generate chiar de neplata serviciilor comunale de către debitori.
Prin două încheieri, Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău a refuzat examinarea cererilor de chemare în judecată până la achitarea taxei de stat, reținând că situația financiară a asociației reclamante nu fusese probată în mod suficient. Deși asociația reclamantă a depus noi cereri de scutire și documente justificative referitoare la sechestrul contului, la 23 octombrie și 24 octombrie 2014 instanța a respins solicitările, motivând că taxele nu fuseseră achitate în termen și că nu existau motive pentru un tratament diferit față de alte asociații similare.
Ulterior comunicării cererii Guvernului, la 29 septembrie 2021, Agentul guvernamental a depus la Curtea de Apel Chișinău două cereri de revizuire în cele două acțiuni civile, solicitând recunoașterea încălcării drepturilor asociației reclamante garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, în baza Articolului 41 din Convenție.
La 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial cererea de revizuire în acțiune civilă nr. 1, a casat propria decizie din 10 decembrie 2014 din motivul interpretării eronate a cererii de scutire de la plata taxei de stat și a dispus reexaminarea recursului asociației reclamante. Totodată, instanța a recunoscut în mod expres încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, însă a respins solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral, indicând posibilitatea soluționării amiabile între Guvern și asociația reclamantă. Printr-o decizie din 15 noiembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a dispus Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău să examineze fondul cauzei nr. 1, scutind asociația reclamantă de la plata cheltuielilor de judecată.
Cea de-a doua cerere de revizuire depusă de către Agentul guvernamental, referitoare la cea de-a doua acțiune civilă, a parcurs trei cicluri procedurale în fața Curții de Apel Chișinău și a Curții Supreme de Justiție și se afla încă pe rolul instanțelor naționale la data ultimelor observații prezentate Curții.
Bazându-se pe Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), asociația reclamantă s-a plâns că instanțele naționale nu au examinat în mod corespunzător cererile sale de scutire de la plata taxei de stat, în condițiile în care ea nu dispunea de fonduri suficiente, situație determinată inclusiv de datoriile acumulate de către pârâți.
Guvernul a susținut că asociația reclamantă nu mai putea pretinde calitatea de „victimă” în sensul Articolului 34 din Convenție. În ceea ce privește acțiunea civilă nr. 1, Curtea a observat că, deși Curtea de Apel Chișinău a recunoscut încălcarea dreptului de acces la o instanță, nu a oferit nicio reparație efectivă asociației reclamante, iar procedura de revizuire nu a condus până în prezent la examinarea pe fond a acțiunii civile. Prin urmare, asociația reclamantă deține în continuare calitatea de „victimă”.
Cu privire la acțiunea civilă nr. 2, Curtea a constatat că procedura de revizuire inițiată în 2021 nu a condus nici la recunoașterea unei încălcări, nici la acordarea unei reparații. În aceste condiții, cererea nu poate fi considerată prematură, iar asociația reclamantă are calitatea de victimă și în această cauză.
Analizând fondul cauzei, Curtea a reținut că fusese aplicat sechestru asupra unicului cont bancar al asociației reclamante, fapt demonstrat prin certificate bancare. Situația financiară precară era direct legată de datoriile persoanelor pe care aceasta intenționa să le acționeze în judecată, iar asociația reclamantă nu dispunea de alte mijloace financiare. Cu toate acestea, instanțele naționale au respins cererile de scutire de la plata taxei de stat, fără a analiza probele prezentate și fără a oferi motive pertinente și suficiente.
Prin urmare, Curtea a acordat asociației reclamante 3.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.