Ministerul Educației lansează ore gratuite de română pentru elevii alolingvi

După ce s-a constatat că programul remedial la matematică din acest an a ajutat aproape 6.000 de elevi să își îmbunătățească rezultatele la examene, Ministerul Educației introduce, în premieră, ore gratuite de limba și literatura română pentru elevii alolingvi. Anunțul a fost făcut de MEC în cadrul prezentării rezultatelor programului desfășurat în anul precedent de studii.

Potrivit Ministerului Educației, rata de promovare a examenului de gimnaziu la matematică a crescut de la 3% la 52% în rândul elevilor care au urmat lecțiile gratuite oferite de Ministerul Educației. Elevii cu note inițiale „1” și „2” au obținut promovarea în proporție de 23%, respectiv 35%, iar cei cu note „3” și „4” au înregistrat cele mai mari creșteri, cu 60 și 76 de puncte procentuale.

În 2026 va fi lansat programul remedial la matematică pentru aproximativ 6.000 de elevi, precum și programul de limba și literatura română pentru 3.000 de elevi din instituțiile cu predare în limbile minorităților. Fiecare elev va beneficia de 60 de ore cu prezență fizică, în grupe mici, organizate sâmbăta și în timpul vacanțelor.

„Decizia de a extinde programul remedial și pentru Limba și literatura română pentru elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale în sesiunea 2026 vine din angajamentul nostru de a asigura șanse egale pentru toți absolvenții. Ne dorim ca fiecare copil să poată accesa treapta următoare de învățământ cu încredere”, a declarat secretarul de stat Valentina Olaru.

La implementarea programelor vor participa aproape 800 de profesori, iar investițiile estimate depășesc 25 de milioane de lei, acoperind remunerarea cadrelor didactice, formarea acestora și materialele educaționale.

Ministerul Educației și Cercetării își propune ca, în 2026, rata de promovare la examenele naționale să atingă cel puțin 80%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ministerul Educației lansează ore gratuite de română pentru elevii alolingvi apare prima dată în Realitatea.md.