Raionul Călărași accelerează tranziția verde: instituții publice cu costuri zero la energie

Mai multe instituții publice din raionul Călărași nu mai achită facturi la energia electrică, în urma investițiilor în panouri fotovoltaice, devenind modele de bună practică în tranziția către energia verde. Marți, 16 decembrie curent, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită la Centrul Cultural Multifuncțional din comuna Sipoteni, unul dintre proiectele de referință în domeniul eficienței energetice.

Panourile fotovoltaice au fost instalate în anul 2023 cu sprijinul Guvernului în cadrul programelor DAR 1+3 și Satul European Expres.

„Până la instalarea sistemului fotovoltaic, Centrul Cultural consuma anual aproape 10 mii kWh de energie electrică, iar în 2024 consumul din rețea a fost redus la zero, instituția devenind practic independentă energetic și plătind 0 lei furnizorului de energie electrică. Volumul de energie produs a ajuns la 57 MWh, generând economii financiare de peste 150 mii lei”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Ministrul a vizitat și muzeul etnografic din Sipoteni, care la fel are încălzirea pe bază de energie electrică regenerabilă.

Potrivit primarului Vasile Rață, în apropierea stadionului din localitate a fost amenajat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 162 kW, destinat să asigure energia necesară tuturor punctelor de consum ale Primăriei, iluminatului stradal și stațiilor de pompare ale sistemului de alimentare cu apă.

Totodată, este planificată instalarea unei centrale fotovoltaice de 120 kW și două pompe de căldură pentru a trece grădinița de la încălzire pe gaze naturale la energie electrică.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că este impresionant să constate cum politicile promovate se transpun în proiecte concrete, iar oamenii resimt în viața de zi cu zi beneficiile energiei verzi.

„Aceasta înseamnă producție locală și reducerea importurilor, facturi mai mici, dar și confort termic sporit. Un alt avantaj al energiei regenerabile este că permite electrificarea sistemelor de încălzire, venind cu soluții moderne și ușor de utilizat, care contribuie și la tranziția verde a țării”, a declarat Dorin Junghietu.

În cadrul vizitei de lucru în raionul Călărași, ministrul Energiei a vizitat și localitățile Tuzara și Nișcani, care au realizat la rândul lor o serie de proiecte de eficiență energetică în clădirile publice și valorificare a surselor regenerabile de energie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Raionul Călărași accelerează tranziția verde: instituții publice cu costuri zero la energie apare prima dată în Realitatea.md.