Nouă producători mici și mijlocii de struguri de masă din raioanele Cahul și Taraclia au obținut certificarea internațională GLOBALG.A.P., în cadrul unei ceremonii organizate de Asociația Moldova Fruct, cu susținerea Elveției și a organizației Helvetas Moldova.
Certificarea a fost acordată după finalizarea unui program de instruire, mentorat și pregătire tehnică derulat pe parcursul anului 2025, care a avut drept scop alinierea producătorilor la cerințele de calitate și inofensivitate ale pieței Uniunii Europene.
Cei nouă producători fac parte din două grupuri de cooperare, considerate primele modele de acest tip din Republica Moldova. Aceștia au colaborat cu un exportator cu experiență și au beneficiat de consultanța unui expert național în protecția integrată, reușind să reducă costurile, să obțină loturi omogene și să crească competitivitatea pentru export.
”Certificarea internațională GLOBALG.A.P. este, pentru producătorii mici și mijlocii, un adevărat pașaport comercial către Uniunea Europeană. Modelul de cooperare implementat de Asociația Moldova Fruct demonstrează că fermierii pot face tranziția spre standardele europene, atunci când lucrează împreună, sunt ghidați de experți și au acces la informații despre cerințele pieței. Prin accesul la acest model de cooperare producătorii asigură calitate uniformă, volume constante și devin parteneri credibili pentru comercianții europeni. Este un moment de referință pentru sectorul strugurilor de masă și un pas spre consolidarea exporturilor. Ne propunem să extindem programul și în 2026, astfel încât tot mai mulți producători mici și mijlocii să obțină certificarea internațională și să acceseze cu încredere piețele europene.”, a declarat Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct.
”Prin acest sprijin, ne-am propus să ajutăm producătorii moldoveni de struguri să facă un pas concret spre piețe cu valoare înaltă, unde calitatea, trasabilitatea și respectarea standardelor internaționale sunt esențiale. Felicităm cei nouă fermieri pentru efortul, disciplina și deschiderea de a-și regândi procesele de producție și de a investi în calitate. Le mulțumim pentru încredere și pentru angajamentul de a produce struguri omogeni, competitivi și pregătiți pentru export.”, a menționat Bojan Kolundzija, director de țară, Helvetas Moldova.
”Pentru un producător mic sau mijlociu să obțină singur certificarea GLOBALG.A.P. este destul de greu, dar în grup devine realizabil. Ne-am consultat, am mers la instruiri, am învățat de la experți și unii de la alții și, pas cu pas, am reușit să îndeplinim toate cerințele. Pentru noi, certificarea înseamnă schimbare de mentalitate care implică igienă, trasabilitate, calitate constantă și responsabilitate față de consumator, factori care ne permit să exportăm direct în Germania, Polonia sau România, prin contracte sigure și fără intermediari. Vrem să creștem cantitatea și calitatea, să rămânem competitivi și să demonstrăm că și în satele noastre se poate face agricultură modernă.”, a punctat Cristina Marcenco, producător de struguri de masă, Baurci Moldoveni, Cahul.
”Dețin șase hectare struguri de masă de soi Moldova și un depozit propriu, iar certificarea GLOBALG.A.P. a schimbat modul în care lucrăm. În grup am reușit să uniformizăm tratamentele, să ținem evidențe corecte și să respectăm toate procedurile, de la igienă până la trasabilitate. Asta ne-a permis să obținem producție de calitate, pe care exportatorul o poate livra direct în Germania sau Polonia.”, a subliniat Nicolae Susan, producător, GȚ Nicolae Ștefan, Ursoaia, Cahul.
Asociația Moldova Fruct anunță că va continua proiectul și în 2026, urmărind extinderea certificării GLOBALG.A.P. pentru producătorii de struguri de masă și prune. Potrivit platformei database.globalgap.org, în Republica Moldova sunt în prezent 36 de producători mici și mijlocii de struguri de masă certificați GLOBALG.A.P., inclusiv cei nouă sprijiniți prin Proiectul OPTIM.