Parlamentul European adoptă, cu o largă majoritate, abandonarea gazelor naturale ruseşti în toamna lui 2027. ”Plătim în continuare aproape 40 de mln de euro pe zi (Rusiei) şi finanţăm în continuare masacrele din Ucraina”. Acordul nu prevede o interzicere totală a achiziţiilor de petrol şi combustibil nuclear ruseşti

Membrii Parlamentului European (PE) au adoptat miercuri interzicerea în mod definitiv a tuturor importurilor de gaze naturale ruseşti în UE – începând din toamna lui 2027 cel mai târziu -, cu scopul de a priva Rusia de resurse ale finanțării Războiului din Ucraina, relatează AFP.