
Majorarea salariilor profesorilor nu va avea loc de la începutul anului viitor, ci este planificată pentru 1 septembrie 2026, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Precizarea a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în contextul discuțiilor purtate cu sindicatele și în comisiile parlamentare.
Potrivit ministrului, cadrele didactice fac parte din cea mai numeroasă linie de salarizare din sectorul bugetar, alături de polițiști, medici, asistenți sociali și alte categorii, transmite BANI.MD.
„Profesorii se află pe aceeași linie de salarizare, este cea mai numeroasă linie, de rând cu polițiștii, medicii, asistenții sociali și alte categorii”, a declarat Andrian Gavriliță.
Oficialul a subliniat că Executivul și-a asumat creșterea salariilor, însă într-un mod responsabil, corelat cu reforma sistemului de salarizare.
„Angajamentul nostru nu este că nu există majorare în acest an, ci că ea va începe un pic mai târziu. Țintim data de 1 septembrie, la care avem noua lege a salarizării și venituri suplimentare, astfel încât să fie o majorare responsabilă și pe care bugetul și-o permite”, a precizat ministrul Finanțelor.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/salarii-profi.mp4″ muted=”false”]
Gavriliță susține că aplicarea unor majorări înainte de acest termen ar putea crea dificultăți bugetare și riscul unor neconcordanțe cu noul mecanism de calcul al salariilor.
„Dacă vom face acum aceste majorări, pe datorie, există riscul ca ele să intre ulterior în contradicție cu formula și mecanismul prevăzute de noua lege a salarizării”, a mai spus ministrul.
Anterior, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că profesorii nu vor beneficia de creșteri salariale de la 1 ianuarie 2026. Acesta a menționat că eventuale majorări ar putea fi luate în calcul abia din septembrie anul viitor, fără a vorbi despre cifre concrete, invocând constrângerile bugetare și prioritățile Guvernului.
Amintim că marți, 16 decembrie, cadrele didactice au organizat un flashmob prin care au cerut alocări mai mari din bugetul de stat pentru salarii. În timpul acțiunii, profesorii au citit un articol din Constituție, ținând în mâini foi albe, simbol al demnității și al viitorului încă nescris, și au invocat Articolul 43 din Constituția Republicii Moldova, care garantează dreptul la muncă și la un salariu echitabil.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
Articolul Vești proaste pentru pedagogi: Salariile vor crește abia din 1 septembrie 2026 apare prima dată în Realitatea.md.