Igor Grosu: Le promitem pedagogilor că anul viitor vom veni cu vești bune

Majorările salariale cerute de pedagogi nu pot fi realizate în prezent, urmând să fie aplicate abia după aprobarea noii legi a salarizării. O spune președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a îndemnat cadrele didactice să aibă răbdare până anul viitor, când lefurile vor fi majorate în baza noilor reglementări, transmite IPN.

„Cunosc situația. Și eu vin din tagma asta. Acasă am pedagogi. În familie suntem mai mulți din acest domeniu. Le cunosc problemele și le promitem că anul viitor vom veni cu majorări. Acum vrem să facem regulă în Legea 270, Legea salarizării, care de-a lungul timpului a fost distorsionată, uneori justificat, alteori nejustificat”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Totodată, Grosu a subliniat că autoritățile respectă munca pedagogilor și că întârzierea majorărilor nu este una intenționată. „Promitem că anul viitor vom veni cu vești mai bune. Cu scuzele de rigoare. N-o facem intenționat. Ținem la comunitatea pedagogilor, am tot respectul pentru ei, pentru munca pe care o fac. Vă rugăm frumos, încă puțin și vom reveni”, afirmă șeful legislativului.

Declarațiile vin în contextul protestului pașnic organizat la începutul săptămânii de către profesori, care au cerut majorări salariale. În semn de protest simbolic, pedagogii au ieșit cu foi albe de hârtie în mâini, pentru a-și exprima nemulțumirea față de nivelul actual al lefurilor. Sindicatele din domeniul educației cer ca salariul mediu al cadrelor didactice să fie majorat până la nivelul salariului mediu pe economie.

The post Igor Grosu: Le promitem pedagogilor că anul viitor vom veni cu vești bune appeared first on ipn.md.