Continuă audierile în dosarul „furtul miliardului”. Veaceslav Ioniță, martor al apărării în cazul Plahotniuc

Ședința de judecată în dosarul cunoscut drept „furtul miliardului”, în care este cercetat fostul lider PDM Vlad Plahotniuc, continuă astăzi la instanță. În cadrul audierilor este ascultat martorul apărării, Veaceslav Ioniță, fost președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

În declarațiile sale, Veaceslav Ioniță a enumerat responsabilitățile politice și instituționale din perioada problemelor din sectorul bancar. Potrivit acestuia, Guvernul, Ministerul Finanțelor și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) se aflau sub controlul PLDM, iar Banca Națională a Moldovei era gestionată de Partidul Liberal. La Banca de Economii, reprezentantul statului a fost numit Victor Barbăneagră, iar în Consiliul de Administrație a fost desemnat Victor Bodiu, ambii din partea PLDM. În aceeași perioadă, Partidul Democrat deținea controlul la Ministerul Economiei.

Tot astăzi, procurorul de caz a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv în privința lui Vlad Plahotniuc. Cererea urmează să fie examinată la ora 14:00.

De asemenea, instanța va examina cererea de recuzare depusă împotriva judecătoarei Ana Cucerescu, urmând ca asupra acesteia să fie luată o decizie în cursul zilei.

Articolul Continuă audierile în dosarul „furtul miliardului”. Veaceslav Ioniță, martor al apărării în cazul Plahotniuc apare prima dată în Realitatea.md.