De ce nu au fost deschise oficial negocierile cu Moldova și ce urmează mai departe. Explicațiile Martei Kos

Republica Moldova nu este blocată în procesul de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă, recent, a fost vorba doar despre o deschidere tehnică a negocierilor, și nu despre una oficială. Precizările au fost făcute de Marta Kos, în cadrul emisiunii „În Profunzime”, unde a explicat diferența dintre cele două etape și contextul geopolitic care influențează deciziile la nivel european.

„Moldova, de fapt, în trecut a primit deja această invitație pentru procesul de aderare. De ce avem nevoie acum este de undă verde, cu alte cuvinte, de o decizie oficială pentru a putea deschide toate clusterele. Însă, de fapt, nu există nicio diferență privitor la ceea ce trebuie să facă Republica Moldova”, a declarat Marta Kos.

Potrivit acesteia, esențial nu este momentul formal al deschiderii oficiale, ci livrarea reformelor necesare pentru alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar.

„Cea mai importantă idee este ca Republica Moldova acum să livreze toate reformele care sunt necesare pentru a alinia legislația dumneavoastră la legislația europeană. Doamna Cristina Gerasimov, care este negociatorul-șef, a primit niște instrucțiuni foarte clare, cu multe pagini care descriu toată munca care urmează să fie îndeplinită”, a spus Kos.

Ea a subliniat că sunt așteptați în continuare pași juridici pentru deschiderea clusterelor, însă acest lucru nu împiedică desfășurarea procesului de aderare.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Kos-negocieri-tehnice.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

„Cu adevărat, acum așteptăm niște pași mai juridici pentru deschiderea clusterurilor, dar voi repeta, acest lucru nu ne împiedică cu nimic să continuăm procesul de aderare. În anul viitor Moldova va avea de făcut foarte multe și noi vom ajuta, desigur”, a precizat oficiala.

Referindu-se la lipsa unei invitații oficiale în acest moment și la faptul că Republica Moldova este „cuplată” cu Ucraina, Marta Kos a explicat că deciziile sunt influențate de contextul geopolitic și de evoluțiile legate de războiul din Ucraina.

„Acest lucru are legătură cu discuțiile care se poartă pe Ucraina astăzi. Europa, Rusia, Statele Unite și Ucraina negociază pacea și vom vedea care vor fi rezultatele acestor negocieri. Rezultatele și, în special, calendarul vor influența modul în care vom putea continua cu Ucraina și, desigur, această evoluție nu poate fi văzută separat de discuțiile cu Republica Moldova”, a explicat Kos.

Ea a mai menționat că, deși există voci care cer accelerarea procesului de aderare, statele membre insistă pe respectarea principiului meritocrației.

„Este foarte important să ne ținem de toate principiile care spun că o țară candidată trebuie să livreze rezultate și numai în acest caz poate avansa în procesul de aderare”, a punctat Marta Kos.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/marta-kos-ucraina.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

În ceea ce privește o eventuală decuplare a Republicii Moldova de Ucraina, oficiala europeană a declarat că, în acest moment, accentul trebuie pus pe ritmul reformelor, nu pe separarea politică a dosarelor.

„Întrebarea, de fapt, constă în cât de rapid puteți promova aceste reforme. Ați început acest proces împreună cu Ucraina, acum nu este momentul să vă decuplăm. Când procesul va fi inițiat, el va fi în totalitate bazat pe merite și vom vedea ce se va întâmpla”, a conchis Marta Kos.

Reamintim, Republica Moldova începe discuțiile la nivel tehnic cu Comisia Europeană și Președinția daneză, pe trei din cele șase grupuri de capitole de negocieri pentru aderare la UE: Valori fundamentale, Piața internă și Relații externe. Anunțul a fost făcut luni de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, care a accentuat că aceste clustere reprezintă nucleul negocierilor de aderare și sunt definitorii pentru orice stat membru al UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul De ce nu au fost deschise oficial negocierile cu Moldova și ce urmează mai departe. Explicațiile Martei Kos apare prima dată în Realitatea.md.