„Endometrita cronică și infertilitatea” – cartea care aduce claritate în diagnosticul reproductiv

Endometrita cronică este o inflamație persistentă a mucoasei uterine, adesea fără simptome evidente, dar cu un impact major asupra fertilității. Afecțiunea este tot mai des asociată cu infertilitatea fără cauză aparentă, pierderile repetate de sarcină sau eșecurile fertilizării in vitro. Aceste legături sunt analizate în detaliu în noua carte semnată de profesorul Veaceslav Moșin, care propune o abordare clară, de la diagnosticarea corectă până la soluții terapeutice moderne.