
Liderii a patru fracțiuni parlamentare din opoziție, PSRM, PCRM, „Democrația Acasă” și „Alternativa”, au depus o sesizare la Curtea Constituțională, solicitând declararea neconstituționalității decretelor semnate de președinta Maia Sandu privind numirea lui Nicu Popescu și a lui Dorin Recean în funcția de emisari speciali.
Anunțul a fost făcut de Igor Dodon, care a precizat că sesizarea vizează faptul că funcția de emisar special „nu este prevăzută de lege”.
„Considerăm că președintele, prin crearea acestei funcții și prin conferirea unor competențe semnificative emisarilor prin acte subordonate legii, a încălcat principiul legalității și al separației puterilor în stat, consfințit de Constituție”, se arată în sesizare.
Opoziția solicită Curții Constituționale să examineze subiectul „în cel mai scurt timp”.
Declarațiile lui Igor Dodon vin în continuarea criticilor lansate anterior, când a afirmat că numirea emisarilor speciali ar fi neconstituțională și ar putea duce inclusiv la inițierea procedurii de demitere a șefei statului.
Fostul judecător al Curții Constituționale, profesor universitar și expert în drept constituțional Nicolae Osmochescu, a calificat aceste acuzații drept „pur politice” și lipsite de fundament juridic. Într-o explicație oferită pentru Realitatea.md, Osmochescu a subliniat că Constituția nu enumeră și nici nu poate enumera toate funcțiile existente în stat, iar structura instituțiilor publice se modifică în funcție de necesitățile concrete ale țării.
Anterior, Președinția Republicii Moldova a respins acuzațiile opoziției, precizând că funcția de emisar special este prevăzută expres în Regulamentul Aparatului Președintelui și reprezintă o practică uzuală în mai multe state, inclusiv Franța și Statele Unite ale Americii.
Amintim că, la 10 decembrie, președinta Maia Sandu a semnat decretul privind numirea fostului premier Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. De asemenea, la 31 octombrie, fostul vicepremier Nicu Popescu a fost desemnat emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Opoziția parlamentară contestă la Curtea Constituțională numirea emisarilor speciali apare prima dată în Realitatea.md.