În orașul Lübben, din landul Brandenburg, criticile la adresa investiției din domeniul apărării s-au intensificat, chiar dacă autoritățile promit sute de locuri de muncă într-o zonă afectată de dificultăți economice, relatează AFP.
Pe străzile orașului a apărut un afiș anti-război, care ilustrează temerile comunității: un soldat ținând în brațe un camarad rănit. Afișul a fost amplasat de inițiativa civică „Our Lübben”, care protestează față de planurile grupului Diehl de a produce componente pentru muniții la această fabrică.
Comunitate divizată
Liderii politici de la Berlin avertizează constant asupra războiului din Ucraina și a riscurilor pe care Rusia le reprezintă pentru statele europene. Totuși, la o întâlnire lunară a grupului civic, referirile la „amenințarea rusă” au fost întâmpinate cu râsete.
„Rusia nu este dușmanul nostru! Rușii au trăit aici ani de zile”, a spus Manuela Noack, o asistentă medicală în vârstă de 62 de ani, făcând trimitere la perioada prezenței sovietice în fosta Germanie de Est.
Inițiativa a strâns aproximativ 1.600 de semnături într-un oraș cu 14.000 de locuitori împotriva fabricii, care ar urma să funcționeze la capacitate maximă în 2027.
Fondatoarea grupului, Nancy Schendlinger, susține că în jur de 80% dintre localnici se opun planului cancelarului Friedrich Merz de a transforma Bundeswehr în cea mai mare armată convențională din Europa.
„Am mai trăit asta”, a declarat Schendlinger pentru AFP, referindu-se la perioada Războiului Rece.
Potrivit acesteia, cursa înarmărilor a dus la „o spirală a militarizării atât în Est, cât și în Vest, iar la final buzunarele noastre erau goale”.
Ea spune că nu își dorește ca fiul ei de 15 ani să ajungă vreodată să poarte o armă.
„Noi, germanii, ar trebui să tăcem”
Marko Schmidt, reprezentant al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la nivel local, afirmă că nu are obiecții față de producerea de arme „pentru apărarea Germaniei”, dar se opune livrării acestora către Ucraina.
„Rusia nu va ataca niciodată Europa, sau cel puțin nu Germania”, a spus el pentru AFP, adăugând că, în opinia sa, Europa ar fi responsabilă pentru un eventual conflict.
În prezent, fabrica din Lübben este una dintre puținele investiții din industria de apărare din estul Germaniei, unde aproximativ 90% din acest sector este concentrat în vest.
În 2023, compania Rheinmetall a renunțat la un proiect similar în Saxonia, după proteste locale.
Thomas Fischer, fost membru al forțelor aeriene germane, spune că opoziția sa față de reînarmare are legătură cu istoria Germaniei.
„Noi, germanii, ar trebui să tăcem”, a spus el. „Am declanșat două războaie mondiale. Ar trebui să dăm dovadă de reținere”.