Stereotipurile privind rolul femeii în societate au crescut cu peste 14%. 62,4% dintre cetățeni afirmă că „destinul femeii este familia și gospodăria”, acest indicator fiind mai mare cu 15% decât acum patru ani. Sunt rezultatele unui studiu realizat și prezentat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, transmite IPN.
CPD mai relevă că situațiile de criză din sfera energetică, economică și de securitate au fost asociate cu lideri aflați la guvernare – în mare parte femei, ceea ce a afectat percepția publică asupra competenței acestora. Conform studiului, alegătorii favorizează în continuare un profil conservator al politicianului: bărbat (22,3%) față de 6,1% pentru femei, religios (53,6%), căsătorit (44,2%) și cu copii (47,9%).
Au crescut stereotipurile de gen în rândul tinerilor de 18–29 de ani – de la 27,6% la 37,6%. CPD mai constată că au sporit discursurile de ură și atacurile sexiste în mediul online.
CPD subliniază că percepțiile menționate reduc șansele reale ale femeilor de a accede în funcții publice și distinge cinci direcții de intervenție. Mai exact, e vorba de consolidarea sistemului de cotă dublă, combaterea stereotipurilor prin informare publică, susținerea femeilor în funcții publice, responsabilizarea partidelor și creșterea vizibilității femeilor în spațiul mediatic.
Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova” în parteneriat cu UN Women, Norvegia, Suedia, Canada și Danemarca.
The post Stereotipurile de gen cresc cu 14%, 62% din cetățeni țin femeia în familie – studiu CPD appeared first on ipn.md.