Ion Ceban, raport pentru 2 ani de activitate: Sunt peste 200 de proiecte în care am investit peste 170 de milioane lei

Ion Ceban a prezentat raportul de activitate pentru doi ani. Primarul Capitalei s-a lăudat că sub administrarea sa, în această perioadă, au fost implementate peste 200 de proiecte în care s-au investit mai mult de 170 de milioane de lei.

Edilul s-a referit la renovarea drumurilor și căilor de acces, a instituțiilor de învățământ, modernizarea transportului public, a instituțiilor medicale, crearea zonelor de odihnă agrement, dar și lucrările efectuate în suburbiile Chișinăului. De asemenea, primarul Capitalei a menționat inițiativele privind consolidarea infrastructurii de apa și canalizare în unele localități din componența municipiului.

„Singurul lucru pe care am vrut să-l menționez este faptul că în această perioadă, în pofida diferitor circumstanțe, în această perioadă a crizelor, blocajelor pe care le-am avut, am considerat și considerăm că municipiul Chișinău nu poate să se dezvolte fără dezvoltare uniformă a suburbiilor Capitalei, a localităților care sunt în preajma orașului. Și în acest sens, am depus maximum eforturi împreună cu administrațiile publice locale, cu locuitorii, consilierii locali, ca proiectele care sunt în derulare să continue, iar multe alte proiecte noi să înceapă. Vreau să cunoașteți că în ultimii doi ani de zile avem peste 200 de proiecte inițiate, cu o valoare totală de peste 170 de milioane lei. Aceste proiecte vin să îmbunătățească viața cotidiană a locuitorilor, a oamenilor care trăiesc în suburbii, în nemijlocit”, a informat Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același timp, primarul a bătut obrazul consilierilor municipali care nu se prezintă la ședințele Consiliului Municipal Chișinău (CMC). În același timp, edilul a promis să identifice soluții, pentru ca eventualele blocaje în implementarea proiectelor să fie depășite.

Articolul Ion Ceban, raport pentru 2 ani de activitate: Sunt peste 200 de proiecte în care am investit peste 170 de milioane lei apare prima dată în Realitatea.md.