Un echipaj de poliție, aflat în misiune de serviciu, a fost implicat într-un accident rutier,sâmbătă, după ce autospeciala a intrat în coliziune cu un microbuz care circula pe contrasens. În urma impactului, ambele vehicule au ajuns în șanț, iar angajații Poliției au avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite IPN.
Accidentul s-a produs în jurul orei 10:00, pe traseul R-29, în zona orașului Ceadîr-Lunga.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, autospeciala avea semnalele luminoase speciale în funcțiune. Impactul s-a produs în momentul în care aceasta efectua manevra de virare la stânga, într-un loc permis.



Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele indicând valori negative.
Pe caz a fost inițiată documentarea conform procedurii legale, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a determina persoana vinovată de producerea accidentului rutier.
The post Mașină de poliție implicată într-un accident: polițiștii au avut nevoie de îngrijiri medicale appeared first on ipn.md.