Studiul, realizat de o echipă de astrofizicieni de la Universitatea din Rochester, schimbă perspectivele asupra modului în care Luna a acumulat substanțe precum azotul și oxigenul, în ciuda lipsei unei atmosfere proprii, scrie Science Alert.
Câmpul magnetic al Pământului transferă particule pe Lună, potrivit noilor simulări
De zeci de ani, oamenii de știință au fost intrigați de abundența neașteptată de elemente volatile descoperite în regolitul lunar – stratul de praf și rocă ce acoperă suprafața Lunii. Mostrele aduse de astronauții misiunilor Apollo au arătat concentrații greu de explicat doar prin impacturi de micrometeoriți sau prin acțiunea vântului solar.
Cercetătorii au analizat două scenarii: un Pământ timpuriu, lipsit de câmp magnetic și expus unui vânt solar mult mai intens, și un Pământ modern, cu un câmp magnetic puternic și un vânt solar mai slab.
Rezultatele au arătat că, în condițiile actuale, câmpul magnetic al Pământului transferă particule către Lună mult mai eficient decât se credea anterior.
Cum ajută câmpul magnetic al Pământului să transfere particule pe Lună
Contrar ideii că magnetosfera Pământului ar bloca complet pierderea atmosferei, studiul arată că vântul solar poate disloca particule încărcate electric din atmosfera terestră. Acestea sunt apoi ghidate de liniile câmpului magnetic spre magnetosferă, care are forma unei „cozi de cometă” din cauza presiunii constante a vântului solar.
Atunci când Luna traversează această regiune, particulele sunt depuse pe suprafața sa. Astfel, câmpul magnetic al Pământului transferă particule pe Lună, inclusiv azot și oxigen, elemente esențiale pentru formarea apei și chiar a ruginii detectate anterior pe solul lunar.
De ce câmpul magnetic al Pământului transferă particule pe Lună de miliarde de ani
Potrivit autorilor studiului, acest proces are loc de aproximativ 3,5 miliarde de ani. În acest interval, atmosfera Pământului a trecut prin transformări majore, de la o compoziție săracă în oxigen la una bogată, favorabilă vieții. Prin urmare, Luna ar putea reprezenta o arhivă naturală a istoriei atmosferei terestre.
Această descoperire deschide noi direcții de cercetare pentru viitoarele misiuni lunare, care ar putea analiza regolitul pentru a reconstrui evoluția mediului de pe Pământ.