Autoritățile române au fost alertate duminică, 21 decembrie, de un vânător care a descoperit o dronă, cu parașută atașată, în comuna Lerești, județul Argeș. Zona a fost izolată, iar autoritățile efectuează verificări pentru a stabili cum a ajuns aparatul de zbor acolo, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Argeș, drona a fost descoperită printre copaci, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, comuna Lerești.
Alertarea a fost făcută de un localnic de 49 de ani, participant la o vânătoare organizată. La fața locului a fost trimis un echipaj de poliție care a izolat zona pentru verificări.
Potrivit constatărilor preliminare, drona pare să facă parte din categoria celor de recunoaștere și nu era echipată cu armament. Aparate de zbor similare au fost identificate anterior și în Republica Moldova.
O dronă a fost găsită pe 25 noiembrie la Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Ulterior, pe 3 decembrie, poliția a fost alertată despre o altă dronă, descoperită câteva zile mai devreme de doi localnici din Pepeni, raionul Sângerei. Aceștia au scos motorul și alte componente ale aparatului și au încercat să aducă drona în sat fără să anunțe autoritățile.
The post Dronă descoperită duminică de un vânător de peste Prut appeared first on ipn.md.