Copiatul și favoritismul – cele mai frecvente practici în universitățile din Moldova, studiu

Copiatul, favoritismul în evaluare și utilizarea neetică a inteligenței artificiale sunt percepute drept cele mai frecvente practici în universitățile din Moldova, în timp ce mita, vânzarea tezelor sau hărțuirea sexuală apar mai rar, dar nu lipsesc complet. Concluziile se găsesc în studiul național privind integritatea academică, lansat luni de Ministerul Educației și Cercetării la conferința „Integritate și calitate în învățământul superior”.

Cercetarea, realizată de Magenta Consulting în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială, se bazează pe răspunsurile a 3 635 de studenți și 419 de cadre didactice din șase universități. Datele arată că nivelul de satisfacție al studenților față de procesul educațional este în ușoară creștere față de 2024, iar aproximativ jumătate dintre respondenți ar recomanda universitatea la care studiază.

În ceea ce privește integritatea academică, atât studenții, cât și profesorii consideră foarte grave fraudele clasice și faptul că tinerii își asumă ca fiind creații lucrările realizate integral de inteligența artificială. Totuși, folosirea AI pentru reformulări sau generarea de idei, fără indicarea clară a contribuției, este tolerată mai mult, mai ales în rândul studenților.

Studiul mai relevă că, deși universitățile dispun de coduri de etică și instrumente antiplagiat, acestea sunt aplicate inegal, iar politicile privind utilizarea inteligenței artificiale sunt adesea neclare.

The post Copiatul și favoritismul – cele mai frecvente practici în universitățile din Moldova, studiu appeared first on ipn.md.