Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ) din stângă Nistrului intră de marți în regim de șomaj tehnic, cu achitarea a două treimi din salariu. Măsura va fi aplicată până la 31 decembrie inclusiv. Informația a fost comunicată de surse ale agenției IPN sub condiția anonimatului.
Aplicarea măsurii vine ca urmare a instituirii stării de urgență în economie pentru 30 de zile în regiunea transnistreană, pe fondul unor noi dificultăți în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale.
Potrivit informațiilor obținute de la sursele IPN din regiune, angajații Uzinei de Ciment din Râbnița și ai combinatului textil „Tirotex” îi așteaptă aceeași soartă.
Starea de urgență în economie a fost instituită săptămâna trecută, printr-un așa-zis decret semnat de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Documentul a fost aprobat unanim de așa-numitul Soviet Suprem, în cadrul unei ședințe extraordinare.
The post Șomaj tehnic la Uzina Metalurgică din Râbnița appeared first on ipn.md.