Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunțat marți pe pagina sa de Facebook că a fost prezent la deschiderea traficul pe tronsonul Focșani Nord – Adjud Nord, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri, alături de constructorul Dorinel Umbrărescu.
Ministrul a declarat că este un moment important pentru regiunea Moldovei. El a arătat că, odată cu acest nou tronson, Autostrada A7 devine un „coridor modern și continuu, care schimbă semnificativ modul în care se circulă în zonă”.
„Începând de astăzi, circulăm pe încă 50 de kilometri noi din A7, realizând astfel un coridor modern și continuu care transformă radical mobilitatea și aduce un impuls concret pentru dezvoltarea întregii regiuni”, a transmis ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor nu a omis în postarea sa beneficiile noului proiect.
„Așteptarea a luat sfârșit! Se va circula pe segmentul de autostradă dintre Focșani Nord și Adjud Nord”, a anunța luni șeful CNAIR.
Odată cu deschiderea acestui sector, lungimea totală a Autostrăzii Moldovei dată în trafic se ajunge la aproape 200 de kilometri, mai exact 196 km, între Ploiești (Dumbrava) și Adjud Nord. Prin conexiunea cu A3, șoferii vor putea ajunge până la București, pe un traseu de aproximativ 240 de kilometri de autostradă.