
Asociația Forța Fermierilor susține că nu a renunțat la protestele planificate și califică drept false informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora agricultorii ar fi abandonat aceste acțiuni, scrie BANI.MD.
De asemenea, reprezentanții fermierilor au precizat că în urma protestului preventiv din 10 decembrie 2025 au fost inițiate doar anumite acțiuni privind soluționarea a două dintre cele trei revendicări înaintate. Prima vizează Legea moratoriului la executările silite, care, potrivit Asociației, este problematică în forma actuală.
„Legea moratoriului la executările silite, în forma ei inițială publicată, este una ineficientă și nu cunoaștem care va fi textul legii finale votate de Parlament”, susțin fermierii.
A doua direcție de discuții ține de identificarea unor instrumente financiare din partea statului, inclusiv în ceea ce privește cadrul de creditare gestionat de Banca Națională a Moldovei.
„Au avut loc câteva discuții cu privire la instrumente financiare din partea statului pentru respectarea angajamentelor financiare pe care le are față de fermieri, dar și pentru îmbunătățirea cadrului legal gestionat de BNM asupra creditării sectorului agricol”, se menționează în declarație.
Totodată, asociația subliniază că aceste discuții nu exclud reluarea protestelor, iar tensiunile din sector s-ar putea amplifica. Principalul motiv invocat este decizia Guvernului de a nu prelungi licențierea importului de cereale și oleaginoase din Ucraina.
„Guvernul a refuzat să prelungească licențierea importului de cereale și oleaginoase din Ucraina, decizie greșită ale cărei consecințe devastatoare se văd deja”, avertizează fermierii, precizând că „doar din ziua de ieri și până astăzi, prețul de achiziție la porumb a scăzut cu 40-50 bani per kilogram”.
Potrivit asociației, efectele acestei decizii „se vor vedea pe deplin după Anul Nou”. Până la sfârșitul săptămânii curente urmează să aibă loc ședința Consiliului de Administrare al Asociației, în cadrul căreia va fi luată o decizie privind reluarea și amplificarea protestelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Fermierii moldoveni nu renunță la lupta pentru drepturile lor”, mai subliniază Asociația Forța Fermierilor.
Articolul Fermierii nu renunță la proteste! Legea moratoriului rămâne în continuare o problemă apare prima dată în Realitatea.md.