Fiți prudenți! Pe râurile mici din Moldova se va forma gheață subțire din cauza temperaturilor scăzute

În urma scăderii temperaturii aerului, pe râurile mici și lacurile din Republica Moldova se va forma gheață la maluri și năboi. Aflarea și deplasarea pe aceste ape înghețate pot avea consecințe grave pentru persoanele care se aventurează pe ele.

Astfel, în perioada 24 – 25 decembrie 2025, pe râul Nistru, între satul Naslavcea și orașul Camenca, nivelul apei va varia cu aproximativ 10 – 20 de centimetri, iar între orașul Dubăsari și satul Răscăieți variația va fi similară. În râul Prut regimul hidrologic nu se va schimba semnificativ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 24 decembrie, meteorologii au emis cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pe arii extinse, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5–7°C.

Cetățeni, înarmați-vă cu haine călduroase! Meteorologii anunță cod galben de scădere a temperaturii

 

Articolul Fiți prudenți! Pe râurile mici din Moldova se va forma gheață subțire din cauza temperaturilor scăzute apare prima dată în Realitatea.md.