VIDEO Rețea criminală care percepea 10.000 USD pentru trecerea ilegală a frontierei, destructurată. O persoană reținută

O grupare criminală specializată în facilitarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova a fost destructurată de polițiștii de frontieră. O persoană cu rol de conducere în cadrul schemei a fost reținută pentru 72 de ore, ceilalți membri sunt cercetați în stare de libertate, iar unul dintre membrii activi ai grupării a fost dat în căutare.

În urma măsurilor speciale de investigație, autoritățile au stabilit că gruparea acționa clandestin și facilita trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cetățeni străini, urmărind obținerea de foloase materiale considerabile.

„Membrii grupului criminal organizat au facilitat intrarea, șederea și tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova de către cetățeni ucraineni, favorizând trecerea ilegală a frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova, cu destinația finală țările membre ale Uniunii Europene. Pentru fiecare migrant ucrainean era percepută o sumă de 10 000 de dolari SUA.

Totodată, s-a constatat că membrii grupării au mai fost anterior documentați în cauze similare privind organizarea migrației ilegale, iar pentru a evita investigarea de către autoritățile de drept, aceștia își modificau constant modul de operare, utilizând inclusiv stații radio și dispozitive de vedere nocturnă”, transmite Poliția de Frontieră.

De asemenea, polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliile mai multor persoane vizate în dosar, în urma cărora au fost ridicate mijloace bănești, stații radio, o cameră de detecție a mișcării, un ceas electronic de mână, purtători de informații, cartele SIM, telefoane mobile, un costum tactic de culoare neagră cu ecusoane ale Poliției din Ucraina și alte mijloace de probă.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/migratie-ilegala-perchezitii.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și tragerii acestora la răspundere penală, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție.

Articolul VIDEO Rețea criminală care percepea 10.000 USD pentru trecerea ilegală a frontierei, destructurată. O persoană reținută apare prima dată în Realitatea.md.