Percheziții la Rezina! Un bărbat este bănuit de falsificarea actelor și deținerea armelor ilegal

Un bărbat de 44 de ani din raionul Rezina a fost reținut pentru 72 de ore, după care a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile pentru falsificarea documentelor oficiale.

Potrivit Poliției de Frontieră, suspectul ar fi implicat în confecționarea și utilizarea actelor oficiale false, purtând însemnele unor instituții publice din Republica Moldova și România.

„În temeiul autorizațiilor emise de instanța de judecată, au fost efectuate percheziții la domiciliul unui bărbat în vârstă de 44 de ani, originar din raionul Rezina. În urma acestora, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au depistat și ridicat mai multe obiecte relevante pentru cauza penală, inclusiv o carte de identitate românească, pretins eliberată pe numele suspectului, care prezenta indici clari de falsificare, precum și o armă de foc cu țeavă lisă, deținută ilegal. Bunurile ridicate urmează a fi supuse expertizelor de specialitate.

În baza probelor administrate, acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal al Republicii Moldova”, transmite instituția.

De asemenea, în acest dosar este vizat un tânăr de 35 de ani, din același raion, care la moment este cercetat în stare de libertate. Până la emiterea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acțiunile de urmărire penală continuă, fiind întreprinse măsuri speciale de investigație în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, identificării eventualilor complici și atragerii acestora la răspundere penală, conform prevederilor legale.

Articolul Percheziții la Rezina! Un bărbat este bănuit de falsificarea actelor și deținerea armelor ilegal apare prima dată în Realitatea.md.