VIDEO FALS și FRAUDĂ în sport: Oleg Abalin, președintele Federației Naționale de Karate-Do WKF, sub acuzații grave

 În primăvara anului 2025, Ministerul Educației și Cercetării a verificat utilizarea fondurilor din bugetul de stat acordate Federației Naționale de Karate-Do din Republica Moldova (WKF) în 2023–2024 și a constatat abateri grave, inclusiv falsuri în documentele justificative. Aproximativ 70% din alocări au fost redirecționate către președintele federației, Oleg Abalin, și sportiva Elena Berezovscaia, pentru cheltuieli de deplasare la competiții internaționale, fără a obține victorii, cu o rată de succes de 0%. În urma auditului, ministerul a revocat peste un milion de lei (aproximativ 1 136 776 lei) aprobați pentru 2025 și a sistat integral finanțarea și colaborarea cu federația. Totodată, la 9 iulie 2025, ministrul Dan Perciun a semnat ordinul nr.1144, prin care i-a retras lui Oleg Abalin titlul de „Antrenor Emerit al Republicii Moldova”. Membrii și cluburile afiliate WKF Moldova au condamnat conduita conducerii, acuzând gestionarea netransparentă a fondurilor, abuz de putere și fraude, iar sportivi, antrenori și părinți au organizat proteste pentru restabilirea legalității și protejarea comunității sportive.

 „Am venit să ne exprimăm dezacordul față de situația din Federație și cerem revizuirea statutului, care limitează aderarea altor cluburi printr-o taxă de 1.500 de franci, fapt ce frânează dezvoltarea sportului și accesului la competiții internaționale”, a declarat un părinte aflat la protest.

Asemenea un alt părinte a adăugat că:

„Ceea ce facem noi este pentru a face dreptatea copiilor respectivi, să-i susținem, ei au pierdut și încrederea, deci nu mai știu cum să participe.”

Unii au menționat că:

„ Ne-am dori ca gestionarea finanțelor să fie transparentă și să primim anual un raport despre cum sunt cheltuiți banii și sprijinul acordat tuturor sportivilor. Ajunge la absurditate. Nu avem nici măcar un birou al Federației Naționale unde am putea depune cereri. Totul este complet opac și necunoscut.”

Mai mulți antrenori ai cluburilor afiliate federației afirmă că au fost afectați direct de deciziile conducerii. Aceștia acuză abuzuri administrative repetate, lipsă de transparență și gestionarea frauduloasă a fondurilor publice. În lipsa sprijinului financiar, antrenorii spun că sunt nevoiți să se autofinanțeze pentru participarea sportivilor la competiții internaționale, deși federația a beneficiat de bugete considerabile.

 „Fie vom schimba ceva în structura federației și dorim să facem aceste schimbări în consiliul administrativ, în conducerea federației. Dacă acest lucru nu va reuși, sunt sigur, că federația nu va mai exista”, a transmis antrenorul clubului sportiv „Maestrul Prim”, Ghenadie Nicora.

Antrenorii avertizează că sportivii nu pot participa la competiții și nu își pot valorifica potențialul, ceea ce duce la demotivare și risc de abandon. Protestatarii susțin că președintele Abalin și-ar fi desemnat soția contabil-șef, sportiva sa secretar general și pe sine antrenor principal al lotului național. Această concentrare de atribuții generează, potrivit protestatarilor, conflicte de interese și afectează guvernanța, legalitatea, transparența și echitatea în Federație.

„ Copii mei nu au participat la competiții, deoarece copii trebuia să facă parte din Federație. Federația transmite în ce categorie sunt copiii. Și am ajuns ca copiii mei nu au participat, la fel cum și am discutat la ședință despre această întrebare, eu sper că în anul 2026, februarie, eu am să pot pleca cu copiii mei, la campionatul european”, a menționat antrenoarea clubului sportiv „Bars”, Svetlana Prisecari.

 Am încercat să obținem o reacție din partea președintelui Federației, Oleg Abalin, însă acesta a refuzat să comenteze acuzațiile.   În același timp, specialiști în domeniul juridic fac referire la suspiciuni de fraudă în administrarea fondurilor publice. Concluziile auditului ministerial indică alocarea disproporționată a resurselor, ce a favorizat conflicte de interese și utilizare ineficientă a banilor publici, afectând principiul echității și transparenței în finanțarea activităților sportive, fapt ce reprezintă posibile încălcări ale procedurilor legale la nivelul conducerii federației.

„Nu este corect ca o persoană care are statut de bănuit într-o cauză penală, care vizează falsul în acte și fraudarea sau cel puțin manipularea banilor publici în interese personale să se afle în funcție sau în vârful Federației.Faptul că dumnealui refuză să prezinte aceste acte este o chestie care arată asupra lipsei de transparență în utilizarea a acestor bani publici și aceste circumstanțe au fost constatate de către Ministerul de Profil în raport de audit.În principiu, ceea ce constă cel puțin două: utilizarea incorectă a banilor publici, doi utilizarea acestor bani publici doar în interesul persoanelor afiliate domnului Abalin”, a transmis avocatul, Andrei Iosip.

La protest s-au adunat zeci de părinți, antrenori și sportivi, nemulțumiți de gestionarea Federației, acuzând fraude și uzurparea puterii decizionale. Deși federația numără peste 300 de sportivi, documentele financiare arată o distribuție disproporționată a fondurilor: două persoane au beneficiat de peste 68% din buget, în timp ce restul membrilor primesc procente mult mai mici, unele sub 7%, ridicând semne de întrebare privind echitatea. Președintele Federației Naționale de Karate-Do, Oleg Abalin, este cercetat penal pentru confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, inclusiv ștampile și sigilii. În cazul unei condamnări, acesta riscă amendă de până la 75.000 de lei sau până la șase ani de închisoare.

[bzplayer mp4=”https://www.youtube.com/watch?v=vRkzyIrlUiA” muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Articolul VIDEO FALS și FRAUDĂ în sport: Oleg Abalin, președintele Federației Naționale de Karate-Do WKF, sub acuzații grave apare prima dată în Realitatea.md.