
Două femei din Ucraina, refugiate în Republica Moldova, au fost reținute de oamenii legii după au fost prinse cu o captură de droguri în valoare de aproximativ 20.000.000 lei, care ar fi fost primite prin colete de contrabandă. Acestea conțineau 19 kg de droguri de tip heroină, alfa-PVP („sare”), mefedronă, metadonă, ketamină, amfetamină, cocaină, precum și 600 de pastile de ecstasy.
Substanțele narcotice au fost ulterior ridicate, cu rol de probe anexate la dosarul penal.
„Cele două femei cu vârste de 30 și 33 de ani, după ce primeau coletele, le aduceau în domiciliul temporar din Chișinău, după care le porționau în cantități mai mici și le puneau în vânzare pe internet, prin aplicația mobilă Telegram. A urmat reținerea acestora, după care la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv în privința acestora, pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor”, transmite PCCOS.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/droguri.mp4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
Potrivit Codului penal, femeile arestate riscă până la 15 ani închisoare, după trimiterea dosarului în judecată și pronunțarea sentinței. Investigațiile penale continuă, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Articolul VIDEO Heroină, cocaină și pastile ecstasy: Două refugiate, reținute cu droguri de 20.000.000 lei apare prima dată în Realitatea.md.