
38,1 milioane de lei au fost acordați în 2025 sub formă de compensații pentru energia electrică agenților economici din agricultură și industria prelucrătoare, în cadrul Programului de compensare a creșterii prețului la energie, aprobat de Guvern. Despre aceasta anunță Ministerul Agriculturii, precizând că, în cadrul mecanismului, au fost depuse 3 218 cereri.
Compensația a reprezentat 50% din diferența de preț reglementat la energia electrică, fără TVA, iar pentru fiecare beneficiar suma totală acordată nu a depășit plafonul de 5 milioane de lei.
Pentru agenții economici din agricultură și industria alimentară, sprijinul a fost oferit sub formă de plată complementară, mecanismul fiind gestionat prin Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Autoritățile precizează că programul a avut drept scop reducerea presiunii costurilor energetice asupra întreprinderilor din sectoarele prioritare, menținerea continuității activităților economice și susținerea competitivității acestora.
Programul de compensare a fost implementat pe parcursul anului 2025 și este valabil până la 31 decembrie 2025, fiind sprijinit financiar de către Uniunea Europeană.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Guvernul a plătit 38 milioane lei compensații pentru energia electrică în agricultură și industria prelucrătoare apare prima dată în Realitatea.md.