Economia Republicii Moldova a înregistrat în 2025 o evoluție pozitivă, susținută de relansarea investițiilor, creșterea exporturilor și măsurile de sprijin destinate mediului de afaceri. Cererea internă, investițiile publice și private, precum și performanțele unor sectoare-cheie au contribuit la consolidarea tendinței de revenire economică.
Informațiile au fost prezentate într-un răspuns pentru IPN de către consultantul principal al Serviciului de informare și comunicare cu mass-media a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Diana Țuțu.
Potrivit MDED agricultura a fost sectorul cu cea mai mare creștere în 2025 – de aproximativ 15%, urmată de construcții (+8,3%), industria prelucrătoare (+3,8%) și tranzacțiile imobiliare (+3,2%). Aceste evoluții au avut un impact direct asupra ocupării forței de muncă și asupra veniturilor bugetare.
Investiții străine în ascensiune
Investițiile străine directe au cunoscut o creștere semnificativă. În prima jumătate a anului, intrările nete de capital au ajuns la 213,3 milioane de dolari, de aproape trei ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2024. Majoritatea acestor investiții provin din reinvestirea profiturilor de către companiile prezente pe piața moldovenească.
La 30 iunie 2025, stocul total al investițiilor străine directe a depășit 6 miliarde de dolari, cu o creștere anuală de 12,6%. Peste 85% din capital provine din Uniunea Europeană, principalii investitori fiind din Cipru, Olanda, România, Franța, Bulgaria, Austria și Marea Britanie. Investițiile s-au concentrat în domenii precum finanțe, comerț, industrie prelucrătoare – IT, agro-procesare, automotive, energie verde și logistică.
Digitalizare și servicii publice online
Un alt factor important a fost accelerarea digitalizării. Peste 70% din serviciile publice destinate companiilor sunt disponibile online, iar peste 80% din interacțiunile mediului de afaceri cu instituțiile statului s-au desfășurat electronic. De asemenea, platforma EVO permite antreprenorilor accesarea serviciilor fără deplasări la ghișee, reducând costurile administrative și timpul necesar conformării.
Sprijin financiar pentru IMM-uri
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a gestionat zece programe de suport și un program de subvenționare, evaluând 556 de proiecte, dintre care 408 au fost aprobate. IMM-urile au beneficiat de granturi, garanții și credite care au mobilizat peste 4,3 miliarde de lei în economie, iar impactul social este reflectat și în crearea a peste o mie de locuri de muncă, inclusiv pentru tineri și femei, informează MDED.
Un instrument nou lansat în 2025 este Fondul de Fonduri, cu un buget de 200 milioane de lei pentru următorii doi ani, care va atrage capital privat și instituțional pentru finanțarea IMM-urilor.
Exporturi în creștere și acces mai larg pe piața UE
Potrivit MDED, în primele zece luni ale anului, exporturile au depășit 3 miliarde de dolari, cu o creștere de aproape 3% față de anul trecut, iar în octombrie avansul a constituit circa 24%.
UE rămâne principala destinație, cu peste 68% din totalul exporturilor. România, Turcia, Italia, Cehia și Ucraina sunt în top, iar în 2025 au fost consolidate destinații noi – Turcia, Elveția, Liban și Serbia.
Actualizarea Acordului de Asociere și a DCFTA a extins cotele de export fără taxe vamale pentru mai multe produse agricole, oferindu-le fermierilor moldoveni acces stabil pe piața UE.
În prezent, peste 2 200 de întreprinderi din Republica Moldova exportă către Uniunea Europeană, reprezentând mai mult de 70% din totalul exportatorilor.
The post Investiții, exporturi și digitalizare: principalii piloni ai revenirii economice în 2025, MDED appeared first on ipn.md.