
Proprietarii de trotinete electrice care depășesc viteza de 25 km/h sunt obligați, în România, să încheie o asigurare de răspundere civilă (RCA), potrivit unei legi intrate recent în vigoare, relatează presa de peste Prut.
Cei care circulă fără poliță riscă amenzi de până la 2.000 de lei românești (aproximativ 7.700 de lei moldovenești).
Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară din România, costul unei polițe RCA pentru trotinetele electrice este cuprins între 200 și 500 de lei de lei românești, în funcție de compania de asigurări.
Legea se aplică tuturor vehiculelor cu propulsie proprie care au o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h sau o masă mai mare de 25 de kilograme. În cazul producerii unui accident, despăgubirile pot ajunge până la 6 milioane de lei pentru daune materiale și până la 32 de milioane de lei pentru vătămări corporale sau deces.
Bicicletele electrice rămân exceptate de la obligativitatea RCA, deoarece pot fi deplasate și prin pedalare.
Conform Codului Rutier din România, aceste trotinete sunt încadrate la categoria mopedelor conduse în picioare, pentru care este necesar permis de conducere, iar circulația este permisă doar pe străzile unde limita de viteză este de 50 km/h.
Legea a intrat în vigoare în urmă cu o lună, iar poliția poate aplica amenzi începând cu 13 decembrie 2025.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul RCA obligatoriu pentru trotinetele electrice. Amenzi usturătoare pentru cei care ignoră regula apare prima dată în Realitatea.md.