Trei polițiști turci și-au pierdut viața în timpul unei operațiuni antiteroriste desfășurate în provincia Yalova

Trei polițiști turci și-au pierdut viața, iar alți nouă membri ai forțelor de ordine au fost răniți în timpul unei operațiuni antiteroriste desfășurate în provincia Yalova, nord-vestul Turciei, vizând organizația teroristă ISIS. Informația a fost confirmată de ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya.

Operațiunea a avut loc în cursul nopții, în jurul orei 02:00, la o locuință situată în districtul central al provinciei Yalova. Teroriștii ISIS au deschis focul asupra forțelor de ordine, provocând moartea a trei polițiști și rănirea a opt polițiști și unui agent de pază.

”Cei care încearcă să atace pacea și siguranța acestei țări se vor confrunta întotdeauna cu curajul și devotamentul forțelor noastre de securitate. Polițiștii noștri au devenit martiri în timp ce își îndeplineau datoria”, a afirmat ministrul Yerlikaya.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a transmis condoleanțe și solidaritate familiilor victimelor:

”Lupta noastră împotriva criminalilor sângeroși care atentează la liniștea poporului nostru și la securitatea statului va continua cu hotărâre, pe mai multe planuri și fără niciun compromis, atât în interiorul granițelor noastre, cât și dincolo de ele”.

Operațiunea s-a desfășurat cu maximă precauție, femeile și copiii din locuință fiind evacuați în siguranță – cinci femei și șase copii. În schimbul de focuri au fost neutralizați șase teroriști, toți cetățeni turci. Intervenția s-a încheiat oficial la ora 09:40.

Ministrul Yerlikaya a subliniat că, în ultima lună, în cadrul operațiunilor împotriva ISIS, au fost reținuți 137 de suspecți, iar pentru 97 dintre aceștia au fost dispuse măsuri de control judiciar.