An intens în justiție – condamnări, extrădări și cazuri de rezonanță

Anul 2025 a fost marcat de rețineri și condamnări răsunătoare în dosare de corupție și fraude financiare. De la scandalurile legate de Legea amnistiei și proiectul PACCO, la condamnările deputaților Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, a bașcanei Găgăuziei Evghenia Guțul, până la arestarea oligarhului Vlad Plahotniuc în Grecia și extrădarea sa în Republica Moldova, justiția moldovenească a atras atenția atât pe plan intern, cât și internațional, transmite IPN.

Scandalul Legii amnistiei

Aplicarea Legii amnistiei a stârnit un adevărat scandal public și politic, după ce mai mulți deținuți condamnați pe viață au fost eliberați. Controversele au apărut din cauza modificărilor legii, iar Curtea Constituțională a suspendat și apoi a declarat neconstituționale mai multe prevederi. Ca urmare, Parlamentul a revizuit cadrul legal, interzicând aplicarea cumulativă a comutării pedepsei și eliberării condiționate.

Ulterior, unii dintre cei eliberați în baza modificărilor la lege au fost reîncarcerați. Scandalul a generat și consecințe politice: mai mulți membri ai conducerii penitenciarelor au fost demiși și verificați, iar deputata Olesea Stamate, implicată în promovarea amendamentelor controversate, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Proiectul PACCO

Proiectul de lege care prevede comasarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS pentru crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate a rămas un subiect de dispută pe tot parcursul anului. Deși votat în prima lectură în februarie, proiectul PACCO nu a fost adoptat în lectura a doua până la sfârșitul anului, pe fondul criticilor privind riscurile pentru independența procurorilor, lipsa unei justificări clare și avizul Comisiei de la Veneția.

Sentințe pentru deputații Nesterovschi și Lozovan

Deputatul Alexandr Nesterovschi, afiliat fugarului Ilan Șor, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă și pentru pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic de la un grup criminal organizat. Sentința prevedea și confiscarea bunurilor, precum și interdicția de a ocupa funcții publice. Totuși, Nesterovschi nu a ajuns în detenție, dispărând chiar înainte de pronunțarea sentinței. Autoritățile susțin că acesta ar fi ajuns în regiunea transnistreană cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse.

În aceeași categorie se încadrează și cazul deputatei Irina Lozovan, afiliată acelorași cercuri politice. Ea fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru finanțare ilegală a unui partid politic de la un grup criminal organizat. Aceasta a dispărut imediat după condamnarea colegului său, iar autoritățile au indicat că ambii s-ar afla în stânga Nistrului.

Aceste două cazuri au atras și reacții internaționale: Uniunea Europeană i-a inclus pe foștii deputați pe lista persoanelor cărora li se îngheață activele și li se interzice intrarea în UE, ca măsură împotriva acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova.

Condamnarea bașcanei Guțul, afiliată lui Șor

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru finanțare ilegală a fostului partid Șor. Procurorii susțin că ea a direcționat fonduri nejustificate din Rusia pentru susținerea formațiunii. Guțul a negat acuzațiile, calificând decizia drept persecutare politică. În prezent, aceasta își execută pedeapsa în Penitenciarul nr. 13.

Extrădarea și arestul lui Plahotniuc

Unul dintre cele mai mediatizate momente ale anului a fost arestarea oligarhului Vlad Plahotniuc pe Aeroportul din Atena, de către poliția elenă, în baza unui mandat de căutare pe linia Interpol. În momentul reținerii, Plahotniuc încerca să călătorească spre Dubai și era însoțit de fostul deputat Constantin Țuțu, căutat de autoritățile ruse pentru trafic internațional de droguri, care a fost arestat împreună cu el.

Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie, Vlad Plahotniuc a fost adus în Republica Moldova și plasat în arest preventiv, în baza mai multor mandate emise pe numele său. Deși inițial refuza să fie escortat la ședințele de judecată, invocând necesitatea de a se familiariza cu dosarul, ulterior a acceptat escortarea și a compărut de mai multe ori în fața instanței, pledând nevinovat.

Condamnarea Marinei Tauber, fugită din țară

Marina Tauber, fostă deputată și vicepreședintă a fostului partid Șor, a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru finanțarea ilegală a formațiunii politice, iar peste 206 milioane de lei i-au fost confiscați. Ea a fost anunțată în căutare internațională, întrucât s-ar afla în afara Republicii Moldova. Înainte de pronunțarea sentinței, Tauber a publicat un video în care se declara nevinovată și susținea că dosarul său are motivări politice.

Dosarul, fostului democrat Constantin Țuțu

Un alt dosar răsunător este cel al fostului deputat democrat Constantin Țuțu, judecat pentru escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații. Acesta a fost reținut inițial împreună cu Vlad Plahotniuc de autoritățile elene, însă a fost eliberat. Deși avea interdicția să părăsească teritoriul Greciei, a fost identificat în regiunea transnistreană. La scurt timp, a fost reținut la granița moldo-ucraineană în timp ce încerca să mituiască un polițist de frontieră pentru a putea trece neobservat. Acesta a fost plasat în arest preventiv.

La sfârșitul lunii noiembrie, Țuțu și-a susținut ultimul cuvânt în fața magistraților, subliniind că este nevinovat și sperând într-o soluție corectă a instanței. Sentința în acest caz este programată pentru 27 ianuarie, iar procurorii cer o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Dmitri Constantinov a primit 12 ani de închisoare, dar e de negăsit

La sfârșit de an, fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidări de milioane de lei, asta deși procurorii au cerut inițial o pedeapsă de 13 ani. Sentința a fost pronunțată în lipsa acestuia. Inculpatul a fost anunțat în căutare, iar ministra de interne Daniella Misail-Nichitin a menționat că acesta, ca și Lozovan și Nesterovschi, s-ar afla în regiunea transnistreană.

The post An intens în justiție – condamnări, extrădări și cazuri de rezonanță appeared first on ipn.md.