Anunț al Poliției pentru utilizatorii drumurilor M1 și M5, alături de o altă avertizare meteo

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Poliția Națională informează șoferii că, pe traseele naționale M1 (Leușeni-Dubăsari) și M5 (Criva-Briceni-Tiraspol), fără mențiunea exactă a tronsoanelor afectate, se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare. Pe carosabil s-a format ghețuș, fapt ce creează condiții dificile de circulație.

FOTO: IGP

Se recomandă:

  • Reduceți viteza de deplasare și adaptați-o condițiilor de drum;
  • Păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față;
  • Evitați manevrele bruște (frânări sau schimbări rapide de bandă);
  • Asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru sezonul rece;
  • Respectați cu strictețe indicatoarele rutiere și semnalele agenților de circulație.

În caz de dificultăți sau situații de urgență, îndemnăm șoferii să solicite sprijinul Poliției, apelând numărul unic de urgență 112.

Și drumarii au declarat în urma raportului de activitate pe timp de noapte că astăzi sunt prognozate ninsori și lapoviță. În aceste condiții, pe carosabil se poate forma ghețuș, ceea ce poate îngreuna circulația.

„Rugăm participanții la trafic să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile de iarnă, să respecte distanța dintre vehicule și să aibă autoturismele echipate corespunzător, pentru că viața are prioritate.

Informații privind starea drumurilor naționale pot fi obținute, în regim non-stop, apelând Serviciul Operativ AND la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.”

Între timp, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis probabil ultima avertizare meteo din 2025. Un Cod Galben de intensificări ale vântului va fi valabil din această seară (ora 20:00) până mâine la ora 17:00. În perioada menționată, în zonele indicate pe hartă, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic, cu rafale de până la 15–18 m/s.

Afectat fiind și Chișinăul, în cazul înregistrării situațiilor problematice (îndemnul pentru șoferi fiind să nu parcheze sub copaci), locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112.

Articolul Anunț al Poliției pentru utilizatorii drumurilor M1 și M5, alături de o altă avertizare meteo apare prima dată în Autoblog.md.