Ninge și se formează ghețuș pe mai multe trasee din țară. Recomandări pentru șoferi

Ninge pe mai multe trasee din Moldova, iar pe unele porțiuni de drum se formează ghețuș, ceea ce poate îngreuna deplasarea vehiculelor. Drumarii intervin în raioanele Cantemir, Basarabeasca, Ocnița, Comrat, Călărași și în alte zone, iar acolo unde este necesar, carosabilul este presărat cu material antiderapant.

Tot astăzi, de la ora 20:00, intră în vigoare un Cod Galben de vânt puternic, valabil până pe 31 decembrie, ora 17:00. Rafalele puternice pot afecta vizibilitatea și pot crea riscuri sporite în trafic.

Administrația Națională a Drumurilor recomandă șoferilor să reducă viteza, să păstreze distanța între vehicule, să evite deplasările neesențiale pe timp de vânt și ninsoare, să fie atenți la porțiunile cu polei.

Pentru intervenții sau semnalarea situațiilor de urgență, participanții la trafic pot apela non-stop la 0 78337744, 060477117.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim șoferilor că în centrul capitalei, circulația rutieră va fi sistată. În legătură cu manifestările cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă, traficul va fi suspendat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul dintre str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Pușkin, în perioada 31 decembrie 2025, ora 20:00 – 1 ianuarie 2026, ora 07:00. Pe durata evenimentelor, circulația va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Transportul public va circula până la ora 02:00 în noaptea de Revelion

Articolul Ninge și se formează ghețuș pe mai multe trasee din țară. Recomandări pentru șoferi apare prima dată în Realitatea.md.