
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că Guvernul are un plan de relansare a economiei, însă acesta nu poate fi redus la „trei pași simpli”. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Bună dimineața de la Moldova 1, fiind întrebat de un cetățean dacă există un plan de relansare economică și din ce pași constă acesta.
„E o provocare să spun 1, 2, 3 și să rezolv o problemă majoră. Eu aș zice că noi avem planul de guvernare care e puțin mai extins și conține cel puțin 10 pași, dar eu am spus-o… că primele rândunele le vedem deja și pentru noi prima rândunică care confirmă faptul că facem pași într-o direcție corectă este creșterea economică și am obținut deja o creștere economică, fie și mică, de câteva procente, dar suntem în proces de accelerare.
Accelerarea e mărirea vitezei, vă spun ca fost fizician, și sperăm și chiar suntem siguri că anul viitor o să arătăm o creștere mai mare. O creștere economică înseamnă că viața fiecăruia din cetățenii noștri devine puțin mai bună, mai frumoasă, mai ușoară.”
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/munteanu-plan-economie.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]
Întrebat ce ar trebui făcut concret pentru ca oamenii să trăiască mai bine, Munteanu a menționat crearea de locuri de muncă și atragerea investițiilor.
„Asta înseamnă că trebuie să creăm cât mai multe locuri de muncă, trebuie să creăm locuri de muncă plătite, trebuie să creăm locuri de muncă interesante […] dar trebuie să avem un job, un lucru bine plătit, dar și interesant. Atractiv. O provocare intelectuală, o provocare personală.
Diaspora ar putea să investească mai mult în Republica Moldova, fiindcă după procurarea mașinii și unui apartament, al treilea lucru la ce se gândesc tinerii și cei care s-au stabilit într-o altă țară este să deschidă un business și trebuie să-i ajutăm. Și chiar am creat niște programe în cadrul biroului de relații cu diaspora, programe de reintegrare a diasporei. Dar e doar o parte.
Prim-ministrul a menționat și necesitatea reducerii poverii administrative asupra mediului de afaceri.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
În ce domenii să investească moldovenii? Recomandările ministrului Economiei
Articolul Premierul, despre relansarea economiei: „Primele rândunele le vedem deja. Am obținut o creștere economică, fie și mică” apare prima dată în Realitatea.md.