Agenția Servicii Publice a anunțat programul de activitate al subdiviziunilor teritoriale în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru ca cetățenii să își poată planifica din timp vizitele.
Potrivit ASP, în zilele de 31 decembrie 2025 și 6 ianuarie 2026, subdiviziunile vor activa între orele 08:00 și 16:00, iar audiența cetățenilor va avea loc până la ora 15:30.
În zilele de 2, 5 și 9 ianuarie 2026, instituția va funcționa conform programului obișnuit, de la 08:00 la 17:00, cu audiență până la 16:30.
Zilele de 1, 7 și 8 ianuarie 2026 sunt declarate zile de odihnă, iar subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice nu vor activa.
Reprezentanții ASP îndeamnă cetățenii să țină cont de acest program atunci când își planifică solicitările adresate instituției și transmit, cu acest prilej, urări de pace, sănătate și sărbători liniștite tuturor cetățenilor.