Majorare de 150% a poliței medicale pentru avocați. Uniunea Avocaților invocă lipsa consultării prealabile

Uniunea Avocaților din Republica Moldova afirmă că nu a fost consultată înainte de majorarea poliței de asigurare medicală pentru anul 2026, de la 5.054 lei la 12.636 de lei.

Într-un mesaj adresat colegilor de breaslă, reprezentanții profesiei susțin că în luna noiembrie 2025 statul a consultat Uniunea Avocaților cu privire la o posibilă majorare până la 5.686 de lei și că a fost transmis un aviz consultativ asupra proiectului.

„Însa în decembrie 2025, în ajunul Anului Nou, statul, fără consultare prealabilă, într-o manieră în care a abuzat de încrederea avocaților, într-un mod lipsit de transparență, a majorat polița de asigurare medicală de la 5.054 la 12.636 lei, în situația în care circa 50% din avocați au venituri sub nivelul salariului mediu pe economie.”, se arată în mesajul Uniunii Avocaților.

Avocații atrag atenția că această majorare reprezintă o creștere de aproximativ 150% și ar putea afecta semnificativ exercitarea profesiei.

„O astfel de majorare bruscă a poverii fiscale creează riscul abandonării masive a profesiei de către avocați.

Majorarea unei plăți obligatorii pentru avocați cu tocmai 150% și fără consultare prealabilă reprezintă o încălcare a unei obligații asumate de stat prin tratat internațional”, afirmă autorii mesajului, făcând referire la Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat.

În acest context, Consiliul Uniunii Avocaților a fost convocat în ședință extraordinară pentru data de 5 ianuarie 2026, pentru a discuta pașii care urmează să fie întreprinși la nivel de profesie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Articolul Majorare de 150% a poliței medicale pentru avocați. Uniunea Avocaților invocă lipsa consultării prealabile apare prima dată în Realitatea.md.