
Pentru unii, sărbătorile de iarnă înseamnă timp petrecut în familie și respectarea tradițiilor, pentru alții – muncă sau revederea cu cei dragi veniți de peste hotare. REALITATEA a discutat cu oamenii întâlniți ocazional pe străzile capitalei despre cum au marcat Crăciunul și cum întâmpină anul care vine.
Mulți au spus că sărbătorile sunt, înainte de toate, despre familie. „Aseară a venit fiica din Italia și o să sărbătorim împreună până pe 5 ianuarie”.
Există însă și oameni pentru care zilele de sărbătoare nu aduc pauză de la muncă. „Lucrez ca de obicei. Pe 31 lucrez și până la 31, asta e. Nu sufăr Anul Nou. Mai trece încă un an din viață”.
Tradițiile rămân importante pentru mulți dintre cei întrebați. Unii colindă, alții merg la biserică sau păstrează obiceiurile moștenite din familie. „Pentru noi, tradiția e să ne întâlnim cu familia, la masa de sărbătoare, dar, în primul rând, mergem la biserică, la Sfânta Liturghie, apoi venim acasă și ne reunim cu toată familia.”
Altă persoană a menționat: „Dacă vin colindătorii, îi primim. E un obicei frumos la noi, la moldoveni”.
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/rEsiNu7HB3U?si=jN1IqM6ZMvMP_kmK” muted=”false”]
Sunt apreciate și gesturile simple care adună familia împreună. „Cred că împodobirea bradului este una din cele mai frumoase tradiții, mai ales cu frații mei mai mici.” „Ne adunăm cu familia, la o masă gustoasă, sănătoasă și voioasă.”
Bugetul pentru masa de sărbătoare diferă de la o familie la alta. „Vreo 5.000 de lei, fiindcă tot e scump”, ne-a spus o persoană, în timp ce alta a estimat: „Cred că vom cheltui în jur de 3.000 de lei, ca să întâmpinăm cum se cuvine Anul Nou.”
Indiferent cum aleg să sărbătorească, acasă, la muncă, în oraș sau la biserică, oamenii spun că această perioadă rămâne un prilej de reflecție și de apropiere. „Trebuie să le păstrăm, să știți. Să scuturăm praful de pe tradiții și să ne amintim. Sunt frumoase, nasc emoții frumoase și reunesc oamenii.”
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
Articolul VIDEO Între familie, tradiții și muncă: cum întâmpină moldovenii Anul Nou apare prima dată în Realitatea.md.