„Vă mulțumesc pentru toată dragostea și grija pe care le-ați arătat fraților mei”, a scris Joshua pe Instagram, conform AFP.
„Nici nu mi-am dat seama cât de speciali erau. Mergeam pur și simplu cu ei, făceam glume cu ei, fără să știu că Dumnezeu m-a ținut în preajma unor oameni măreți. 100% este greu pentru mine, dar știu că este și mai greu pentru părinții lor. Am o minte puternică și cred că Dumnezeu le cunoaște inimile. Dumnezeu să aibă milă de frații mei”, a adăugat acesta.
Vezi această postare pe Instagram
Latif Ayodele și Sina Ghami, colaboratori apropiați ai lui Anthony Joshua, au murit la locul accidentului, pe 29 decembrie. Joshua a fost rănit ușor.
Poliția din Nigeria l-a pus sub acuzare pe șoferul mașinii, Adeniyi Mobolaji Kayode, în vârstă de 46 de ani, pentru „conducere periculoasă soldată cu moarte”.
Accidentul s-a produs pe o autostradă intens circulată care leagă Lagos de Ibadan, în sud-vestul Nigeriei, după ce SUV-ul Lexus în care se aflau a lovit un camion staționat.
Anthony Joshua, în vârstă de 36 de ani, care are rădăcini familiale în Nigeria, se afla în vacanță în această țară după victoria obținută pe 19 decembrie, la Miami, în fața lui Jake Paul.