„Am o comunicare instituțională nu doar cu domnul președinte, cu domnul premier, am și cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu reprezentanții magistraturii și împreună cu aceștia căutăm soluțiile cele mai potrivite pentru a realiza anumite reforme absolut necesare în sistemul judiciar. Sunt foarte multe probleme ale justiției care încă își așteaptă rezolvare. De la probleme de infrastructură, probleme de digitalizare, probleme în ceea ce privește repartizarea cauzelor, degrevarea instanțelor de judecată, reducerea termenelor, foarte multe chestiuni sunt în curs de soluționare și pentru fiecare dintre ele propunem soluții care vor conduce la obiectivul final, o justiție mai bună”, a spus, la Prima TV, Radu Marinescu.
El spune că a simțit aceste probleme și în timpul carierei sale de avocat, dar că în ultimii 30 de ani „Justiția a evoluat foarte mult”.
„Justiția s-a transformat de la una care era sub o lupă foarte atentă a acelui mecanism MCV pe care îl cunoaștem cu toții, la o Justiție care în momentul de față are și foarte multe evaluări pozitive din partea organismelor europene, inclusiv din partea Comisiei Europene”, a adăugat ministrul Justiției.
El a spus că salută investigațiile de presă care ridică semne de întrebare: „Cu alte cuvinte, dacă în documentarul Recorder s-au semnalat niște probleme, misiunea este să fie verificate imediat, să fie confirmate sau să fie infirmate. Și o astfel de activitate a început, inspecția judiceară face verificări”.
Întrebat dacă există corupție în Justiție, în acest moment, Marinescu a spus: „Eu cred că există corupție în societatea românescă. Eu cred că un fenomen de corupție nu ocolește anumite zone”.