Proteste față de acordul Mercosur. Fermierii încearcă să blocheze cea mai aglomerată autostradă din Europa

Fermierii care protestează față de Mercosur intenționează să provoace blocaje rutiere pe ruta Lille-Paris, potrivit Le Figaro. Autostrada A1 considerată cea mai aglomerată din Franța și din Europa ar putea fi blocată cu tractoare și alte utilaje agricole.

Tractoare din toată regiunea Pas-de-Calais s-au adunat duminică seara la stația de taxare Fresnes-lès-Montauban de pe autostradă. Luni dimineață, fermierii s-au adunat și la stațiile de taxare Herquelingue de pe autostrada A16, lângă Boulogne-sur-Mer, și Setques de pe autostrada A26, lângă Saint-Omer.

Autoritățile s-au mobilizat pentru a garanta siguranța protestatarilor și a celor care nu participă la protest.

Coloane lungi cu tractoare au defilat duminică seara prin Franța. Fermierii care consideră că acordul cu țările din America de Sud este o mare eroare spun că protestul s-ar putea prelungi.

„Nu avem o dată de încheiere planificată. Totul depinde de ceea ce reușim să realizăm în zilele următoare, de răspunsul pe care îl primim de la autorități”, a declarat Damien Salomon, copreședinte al unei asociații din Pas-de-Calais.

Mercosur este alcătuit din Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și Bolivia, iar Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Peru și Surinam sunt membri asociați. Acordul care a creat cea mai mare zonă de liber schimb din lume a provocat reacția agricultorilor din Europa care se tem că își vor pierde afacerile.

Publicat
Din categoria Politic