Sistemul EES al UE provoacă întârzieri pentru pasagerii din SUA și Marea Britanie

Uniunea Europeană implementează treptat noul Sistem de Intrare-Ieșire (EES), care impune ca peste o treime dintre cetățenii țărilor terțe să furnizeze date suplimentare la frontieră. Regulile prevăd că pasagerii din țări precum Regatul Unit sau SUA trebuie să înregistreze amprentele digitale și o imagine facială înainte de a ajunge la un ofițer de frontieră, transmite Politico.

Directorul general al ACI Europa, Olivier Jankovec,  a declarat că „Sistemul EES a dus la o creștere cu până la 70% a timpilor de procesare a controalelor la frontieră pe aeroporturi, cu timpi de așteptare de până la trei ore în perioadele de vârf de trafic”.

Șeful lobby-ului aeroporturilor avertizează că noua regulă, care va crește procentul de călători supuși verificărilor la 35% începând de vineri, „va crea cu siguranță condiții și mai rele”.

„Introducerea EES are un impact asupra timpului de așteptare pentru pasageri și crește nevoia de personal suficient la controlul la frontieră. Timpii de așteptare de vârf la sosire (intrarea în Belgia) pot ajunge până la trei ore și am observat, de asemenea, o creștere a timpilor de așteptare la plecări”, a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Bruxelles, Ihsane Chioua Lekhli.

Comisia Europeană susține însă că sistemul „a funcționat în mare parte fără probleme” și că provocările inițiale au fost rezolvate.

Markus Lammert, purtător de cuvânt al Comisiei pentru afaceri interne, a declarat că  „De la început, sistemul a funcționat în mare parte fără probleme, chiar și în perioada de vârf a vacanțelor, iar orice provocări inițiale tipice noilor sisteme au fost abordate în mod eficient; în plus, datorită acestuia, știm cine intră în UE, când și unde.”

Totuși, unele state și aeroporturi au întâmpinat probleme semnificative. Guvernul portughez a suspendat EES pe Aeroportul Humberto Delgado din Lisabona pentru trei luni, mobilizând personal militar pentru a suplini capacitatea de control.

ADR, care administrează Aeroportul Fiumicino din Roma, a raportat și ea „condiții operaționale extrem de complexe, cu un impact semnificativ asupra timpilor de procesare a pasagerilor la controalele de frontieră”.

Asociația industriei hoteliere din Spania a cerut suplimentarea personalului la controale, afirmând că „este nerezonabil ca, după o călătorie de câteva ore, turiștii să se confrunte cu așteptări de o oră sau mai mult pentru a intra în țară”. Ministerul de Interne spaniol a răspuns că sistemul EES funcționează „fără cozi sau incidente semnificative raportate până în prezent”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În schimb, nu toate aeroporturile europene raportează probleme. Grupul ADP, care administrează principalele aeroporturi din Paris, a anunțat că nu a observat, în această etapă, haos sau creșteri ale timpilor de așteptare în urma implementării noului sistem.

Articolul Sistemul EES al UE provoacă întârzieri pentru pasagerii din SUA și Marea Britanie apare prima dată în Realitatea.md.