Caz extrem în Africa de Sud. Un tânăr s-ar fi sinucis cu ajutorul șerpilor

Un bărbat de 28 de ani din Africa de Sud a murit după ce a fost mușcat de mai mulți șerpi pe care îi creștea în locuința sa. Cazul este investigat de autorități, care iau în calcul ipoteza unei sinucideri.

Potrivit presei locale, bărbatul, identificat drept Marius Joubert, era anchetat pentru trafic ilegal de animale exotice. În urma unei percheziții efectuate de poliție într-o locuință din apropierea orașului Bloemfontein, oamenii legii au descoperit aproximativ 60 de șerpi, dar și alte animale exotice, printre care crocodili, iguane, tarantule, arici și dihori.

Surse apropiate anchetei, citate de presa britanică, susțin că tânărul ar fi fost conștient de gravitatea acuzațiilor și de riscul unei pedepse de până la 25 de ani de închisoare. În acest context, anchetatorii presupun că acesta și-ar fi provocat intenționat rănile care i-au fost fatale.

Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața, din cauza efectelor severe ale veninului asupra organismului.

Animalele descoperite în locuință au fost preluate și transportate la Spitalul Veterinar pentru Faună Sălbatică din Johannesburg, unde sunt evaluate și îngrijite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Caz extrem în Africa de Sud. Un tânăr s-ar fi sinucis cu ajutorul șerpilor apare prima dată în Realitatea.md.