Ciprian Ciucu avertizează asupra crizei bugetare a Capitalei: „Bucureștiul are o gravă problemă structurală de finanțare”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a făcut un anunț important marți, într-o postare pe Facebook, privind situația financiară dificilă a Primăriei Municipiului București (PMB) încă de la începutul anului.

Ciprian Ciucu susține că bugetul actual nu permite aproape nicio marjă de manevră și că instituția funcționează, practic, ca o simplă „agenție de plăți”.

Potrivit primarului, până la aprobarea bugetului local, Primăria Municipiului București primește doar 1/12 din buget, conform legii.

Astfel, pentru luna în curs, Primăria Capitalei a primit doar 317 milioane de lei, o sumă semnificativ mai mică decât în anii anteriori.

„Acum, în acest început de an, PMB nu are bani nici să treacă strada”, a transmis Ciprian Ciucu. El a explicat că bugetul ar putea fi votat cel mai devreme în luna martie.

Primarul a prezentat modul în care au fost alocați cei 317 milioane de lei, spunând că aproape toată suma merge către obligații deja existente.

Conform spuselor sale, o parte importantă a banilor a fost direcționată către salarii, datorii publice, litigii mai vechi, arierate și subvenții pentru transportul public și termoficare.

Ciprian Ciucu a declarat că doar pentru STB, Primăria București a alocat 90 de milioane de lei, dintr-o datorie totală de aproximativ 700 de milioane.

„Doar pentru luna în curs ne-au cerut 163 de mil. pentru serviciul de transport public. Nu știu cum se vor descurca, dar salariile vor fi plătite. Nu și contribuțiile la ANAF pentru aceste salarii, iar acea sumă de va intra în imensul bulgăre pe care îl tot rostogolim și care crește”, a spus acesta.

Primarul Capitalei a afirmat, de asemenea, că doar pentru Termoenergetica s-au alocat 30 de milioane de lei, în condițiile în care datoria depășește 590 de milioane.

„Și așa, din cei 317 mil. ne mai rămân cca. 20 de mil. (Absurd! Sunt politicieni care au mai mult prin conturi…) Și acești bani se vor evapora rapid în următoarele două săptămâni pentru că mă aștept la alte urgențe de care nu am aflat deja și să nu ni se mai blocheze din conturi. ”, a explicat edilul.

Ciucu a mai spus că multe cheltuieli sunt imposibil de evitat, precum iluminatul public, siguranța seismică sau plata ajutoarelor sociale pentru copiii cu dizabilități.

El a insistat că problema nu ține de actualul primar sau de altul, ci de un sistem de finanțare al Capitalei care este profund dezechilibrat.

„Bucureștiul are o gravă problemă structurală de finanțare. Avem zero flexibilitate legală și o capacitate de dezvoltare jenantă pentru o capitală”, a afirmat acesta.

Primarul a anunțat că va demara reforme în viitor, inclusiv restructurări, comasări și tăieri de cheltuieli, chiar dacă acestea vor fi nepopulare. De asemenea, Ciucu a spus că măsurile interne nu vor fi suficiente.

„Oricât am tăia și eficientiza, nu vom putea acoperi datoriile generate de subvențiile la STB și Termoenergetica”, a spus Ciprian Ciucu.

Consideră „imperios necesar” ca Primăria Capitalei să primească 70% din cotele defalcate din bugetul orașului, pentru a evita falimentul.

El a anunțat că va propune un pact politic tuturor partidelor din Consiliul General și Parlament pentru a asigura funcționarea normală a administrației Capitalei.

În același mesaj postat, Ciprian Ciucu a declarat că se bazează pe sprijinul președintelui Nicușor Dan și al premierului Ilie Bolojan, dar și pe responsabilitatea partidelor din coaliția de guvernare, PSD, USR și UDMR, „să susțină decizii responsabile cu privire la viitorul Bucureștiului”.

Publicat
Din categoria Politic