Cursuri mutate online în mai multe județe din cauza vremii

Mai multe unități de învățământ din țară își vor adapta programul școlar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Potrivit datelor transmise marți, 13 ianuarie, de inspectoratele școlare județene, o parte dintre elevi vor participa la cursuri în format online, iar într-un caz activitatea didactică va fi suspendată temporar.

Conform situației centralizate, cinci unități de învățământ din trei județe vor desfășura cursurile de miercuri, 14 ianuarie, exclusiv online.

Este vorba despre o unitate din județul Dolj și câte două unități din județele Timiș și Teleorman.

În total, aproximativ 2.200 de elevi sunt afectați de această măsură, luată pentru a asigura siguranța deplasării și desfășurării activităților educaționale.

În același timp, într-o unitate de învățământ din județul Satu Mare, unde sunt înscriși aproximativ 450 de elevi, cursurile vor fi suspendate complet.

Autoritățile au precizat că orele pierdute vor fi recuperate ulterior, conform metodologiilor în vigoare.

Deciziile au fost luate la nivel local, în funcție de evoluția condițiilor meteo și de recomandările autorităților competente. Inspectoratele școlare monitorizează situația și pot adopta măsuri suplimentare, dacă vremea nefavorabilă va persista.

Publicat
Din categoria Politic