
Exporturile agenților economici din regiunea transnistreană către statele membre ale Uniunii Europene au constituit, în anul 2025, 71% din totalul livrărilor externe, potrivit Biroului Politici de Reintegrare.
Deși ponderea exporturilor către UE rămâne ridicată, aceasta este mai mică decât în anii precedenți. În 2023, exporturile spre piața comunitară au atins un maxim de 83%, iar în 2024 s-au situat la aproximativ 75%. Prin comparație, în 2019, doar 49% din exporturile regiunii erau orientate către Uniunea Europeană.
Evoluția pe termen mediu indică o consolidare a prezenței pe piața UE: de la circa 58–60% în perioada 2020–2021, ponderea exporturilor a crescut la aproximativ 65% în 2022, urmată de vârful din 2023, înainte de ajustarea din 2024–2025.

În același timp, importurile din Uniunea Europeană au reprezentat anul trecut 48% din total, un nivel apropiat de cel din 2024 (circa 45%), dar inferior celui din 2023, când ajunseseră la 54%.
Principalele destinații ale exporturilor către UE în 2025 au fost România, Polonia și Italia. Totodată, pe parcursul anului au fost eliberate 3 894 de certificate de origine, dintre care 2 099 au confirmat originea preferențială a mărfurilor în comerțul cu statele membre ale Uniunii Europene.
Autoritățile menționează că utilizarea documentelor de model național și desfășurarea tranzacțiilor prin punctele de control monitorizate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova au contribuit semnificativ la aprofundarea integrării economice a regiunii transnistrene în piața UE și la uniformizarea regulilor comerciale pe întreg teritoriul țării.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Transnistria: 7 din 10 exporturi merg spre Europa apare prima dată în Realitatea.md.