
O femeie de 75 de ani a fost găsită moartă într-un scaun cu rotile pe Aeroportul Tenerife Sud, după ce soțul ei de 85 de ani a încercat să o îmbarce, relatează știrileprotv.ro.
Soțul ei, octogenar, încercase să o dea drept vie, plasând-o într-un scaun cu rotile. Ideea lui a funcționat inițial, până când un agent a observat că femeia era inconștientă în timpul unui control de securitate.
Cum au descoperit agenții trupul
Un angajat al aeroportului care a fost martor la scenă a oferit mai multe detalii pentru ziarul local „Diario de Avisos”.
„Agentul de securitate s-a apropiat de femeie (…). Când i-a luat mâna, a observat că temperatura ei era anormal de scăzută și că nu mai respira. Agentul a alertat imediat superiorul. În câteva minute, protocolul de urgență a fost activat, iar numeroși agenți de securitate, membri ai Gărzii Civile și tehnicieni criminaliști au ajuns la fața locului.”
Autopsia a confirmat că decesul a survenit din cauze naturale.
Prins asupra faptului, bărbatul a negat imediat orice implicare.
Potrivit lui, soția murise cu câteva ore înainte în același aeroport. Această versiune a fost confirmată de autopsie, potrivit ziarului canar „El Día”.
Analiza Institutului de Medicină Legală nu a identificat urme de violență pe corp, confirmând astfel că a fost vorba despre un deces natural. Garda Civilă a declarat pentru același ziar că, pe baza rezultatelor expertizei medico-legale, bărbatul nu a fost arestat și nici urmărit penal.
Acest incident extrem de rar seamănă cu un alt caz petrecut cu câteva zile înainte, într-un avion între Malaga și Londra, când o familie a adus la bordul unui avion easyJet o femeie de 89 de ani care murise deja.
În acel caz, echipajul a observat, înainte de decolare, că pasagera nu prezenta semne vitale. Potrivit companiei aeriene, pasagera, care deținea un certificat medical ce-i permitea să călătorească, a decedat efectiv la momentul îmbarcării.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Un bărbat a încercat să-și urce în avion soția decedată, pe aeroportul din Tenerife. Femeia se afla în scaun cu rotile apare prima dată în Realitatea.md.