
Toate coletele expediate din străinătate vor fi supuse unei taxe de 20% din valoarea produsului, la care se va adăuga o taxă fixă de 20 de lei pentru procesare. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Ministrul a afirmat că noile reguli ar putea intra în vigoare începând cu 1 iulie.
Potrivit lui Gavriliță, va fi aplicată taxa pe valoare adăugată (TVA) de 20% pentru toate coletele, fără a introduce proceduri vamale complicate.
„Taxa TVA, 20%, care se plătește pentru totul. Au fost discuții anterioare, noi am analizat și probabil că nu vom încerca să aplicăm taxe vamale sau să complicăm matematica. Nu vrem să transformăm această procedură într-una vamală”, a explicat Gavriliță.
Pe lângă TVA, va fi introdusă și o taxă fixă pentru procesare, inspirată din practica Uniunii Europene.
„Mai degrabă vom avea o taxă fixă, după practica UE, României și altor state, o taxă suplimentară pe lângă acest TVA care să acopere cheltuielile de procesare și cel mai probabil va fi 20 de lei. Va fi TVA din valoare și 20 de lei per colet minimum”, a declarat ministrul.
El a precizat că în alte state taxa de procesare este de aproximativ 3 euro, adică circa 60 de lei, însă autoritățile din Republica Moldova nu vor să creeze un disconfort prea mare cetățenilor.
„Noi nu vrem să schimbăm prea mult dinamica sau să creăm prea mult disconfort cetățenilor. Cred că în câteva luni, cel târziu la 1 iulie, să avem cât mai multe platforme deja înregistrate în sistem care să rețină acești bani la momentul plății, să-i transfere direct la buget și cetățeanul să nu aibă nicio altă grijă decât faptul să achite un preț corect”, a mai spus Andrian Gavriliță.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a menționat că speră ca până în luna iulie platformele internaționale de comerț electronic să fie integrate într-un sistem prin care taxele pentru coletele expediate în Republica Moldova să fie reținute automat la momentul plății, iar sumele colectate să fie transferate direct către bugetul țării.
Ministrul a precizat că reforma nu urmărește descurajarea comerțului online, ci implementarea unui mecanism echitabil și predictibil, care să nu genereze disconfort semnificativ pentru cetățeni, dar să garanteze colectarea corectă a taxelor la buget.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Gravilita-colete.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Colet din străinătate? Pregătește-te pentru TVA și taxă de procesare de 20 de lei apare prima dată în Realitatea.md.