Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, ar putea fi sancționat disciplinar, după ce ar fi fost prins de polițiști conducând în stare de ebrietate. Membrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Andrei Cebotari, a depus un demers în acest sens pe 14 ianuarie, subliniind că astfel de fapte sunt incompatibile cu statutul de procuror. Poliția refuză să confirme cazul, iar colegii lui Crișciuc invocă „ședințe” pentru a evita comentariile vizavi de pretinsa faptă a colegului.