Iranul a amenințat că va ataca bazele americane din Orientul Mijlociu dacă SUA îl va ataca

Teheranul a avertizat aliații Statelor Unite din Orientul Mijlociu că va lovi bazele americane de pe teritoriul lor dacă Washingtonul va ataca Iranul, a declarat un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters, pe fondul amenințărilor președintelui american Donald Trump privind intervenția în sprijinul protestatarilor din republica islamică.

Oficialul a precizat că țările din regiune – inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Turcia – au fost informate că bazele americane din aceste state vor fi vizate în cazul unei acțiuni militare împotriva Iranului. În același timp, contactele directe dintre ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, și trimisul special al SUA, Steve Witkoff, au fost suspendate, reflectând tensiunile în creștere.

Ieri, Donald Trump a promis ”acțiuni foarte ferme” dacă Iranul va executa protestatari și i-a îndemnat pe iranieni să continue protestele, declarând că ”ajutorul este pe drum”, fără a oferi detalii suplimentare.

Statele Unite au forțe militare în întreaga regiune, inclusiv în Bahrain, unde se află sediul Flotei a Cincea a Marinei SUA, și în Qatar, la baza aeriană Al Udeid, sediul avansat al Comandamentului Central al SUA. Iranul a lansat anul trecut rachete asupra orașului Al Udeid ca represalii pentru atacurile aeriene americane asupra instalațiilor sale nucleare.