
Mai mulți senatori americani au introdus un proiect legislativ care ar interzice administrației președintelui Donald Trump să anexeze, să ocupe sau să controleze teritoriul unui aliat din NATO fără consimțământul țării partenere. Propunerea a fost înaintată marți, 13 ianuarie, de senatoarele Lisa Murkowski (Partidul Republican) și Jeanne Shaheen (Partidul Democrat) și survine pe fondul interesului exprimat de liderul de la Casa Albă față de Groenlanda, teritoriu danez, scrie stirileprotv.ro.
Senatorii au avertizat că orice încercare de a pune stăpânire pe Groenlanda ar încălca Tratatul Nord-Atlantic, ar slăbi coeziunea alianței și ar submina eforturile de contracarare a amenințărilor venite dinspre Rusia și China.
„NATO rămâne cea mai de succes alianță defensivă din istorie și credibilitatea sa constă în înțelegerea comună că suveranitatea statelor membre va fi respectată și apărată reciproc.”, indică proiectul legislativ.
Dacă legea va fi adoptată, administrația americană nu va putea utiliza fonduri de la Departamentul de Stat și Departamentul Apărării pentru a realiza acțiuni împotriva teritoriului NATO. O măsură bipartizană similară a fost introdusă în Camera Reprezentanților, cu susținerea a cel puțin 20 de deputați, deși șansele de adoptare rămân incerte.
Președintele Donald Trump a reiterat duminică, 11 ianuarie, că SUA vor obține Groenlanda „într-un fel sau altul”, deoarece „dacă nu o luăm noi o vor face Rusia sau China”.
„Să închei un acord este cel mai ușor, dar vom avea Groenlanda într-un fel sau altul”, a spus el.
Trump a precizat că nu se referă la o „arendă” pe termen scurt, ci la dobândirea efectivă a acestui teritoriu danez.
„Avem nevoie de un titlu de proprietate”, a adăugat președintele american.
Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, și premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen au subliniat în mod repetat că Groenlanda nu este de vânzare și nu poate fi anexată. Paralel, reprezentantul republican Randy Fine a introdus un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA. „Groenlanda nu este un avanpost îndepărtat pe care ne putem permite să îl ignorăm – este un activ vital pentru securitatea națională. Cine controlează Groenlanda controlează rutele maritime cheie din Arctica și arhitectura de securitate care protejează Statele Unite”, a declarat Fine.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Groenlanda, care are aproximativ 57.000 de locuitori, este un teritoriu autonom al Danemarcei de peste 600 de ani. Economia sa este dependentă de pescuit și primește anual aproximativ 1 miliard de dolari de la guvernul danez, având în același timp resurse naturale semnificative, inclusiv petrol și gaze.
Articolul Senatori americani propun lege care împiedică anexarea Groenlandei de către SUA apare prima dată în Realitatea.md.